Civilizatia de sub Marea Neag

Robert Ballard, cel care a descoperit epava Titanicului, este un savant ale carui metode, desi controversate, au dat roade pana acum. Pentru ca ipotezele sale, de cele mai multe ori diferite de ale majoritatii cercetatorilor, erau demonstrate in final de descoperirile facute, descoperiri care-i faceau pe multi sa-si bage capul in nisip, facandu-se ca uita ca tot ei erau printre cei mai vasnici contestatari ai ipotezelor emise.. In urma cu cativa ani, Ballard a mai emis o ipoteza, anume aceea ca Potopul descris de Biblie ar fi fost localizat pe actualul teritoriu al Marii Negre. Asa ca o echipa condusa de Ballard a poposit pe tarmul Turciei, reusind sa filmeze, la mai putin de 20 km de tarm, mai multe artefacte specifice perioadei comunei primitive.
Mai exact, era vorba despre o stânca cioplita si de doua unelte de piatra dotate cu câte o gaura, probabil pentru suportul lor lemnos. In plus, submarinul a reusit sa filmeze si niste bârne foarte bine conservate de apa marii, pe care se vad semne de prelucrare artificiala. Aceste descoperiri arata ca, in urma cu multi ani, Marea Neagra a fost un lac al carui tarm era locuit. In perioada de sfârsit a erei glaciare, datorita incalzirii atmosferei si topirii ghetarilor nivelul Mediteranei a crescut fara precedent. Apoi, in urma cu 7000 de ani, datorita presiunii apei - si probabil in urma vreunui cutremur - fâsia de pamânt care separa Mediterana de lac a fost efectiv pulverizata si apele sarate ale Mediteranei au inundat micul lac, transformându-l in ceea ce este astazi. Torentul a fost fantastic.

Forta apei a depasit de 2 - 300 de ori pe cea a cascadei Niagara, calculându-se ca pentru echilibrarea nivelelor apelor ar fi fost nevoie de aproximativ 40 de zile. In sprijinul acestei teorii, cercetatorii arata ca in anumite zone ale fundului Marii Negre, exista ape dulci, ramasite ale vechiului lac. Din cauza lipsei curentilor si a oxigenului, acele ape au ramas neamestecate cu apa marii.
Mai mult, mediul de acolo este lipsit de oxigen, ceea ce inseamna ca exista conditii optime de conservare a habitatului de acum câteva mii de ani. Echipa lui Ballard a descoperit pe fundul Marii Negre, cateva specii de scoici, unele disparute, altele pe cale de disparitie, dar toate cu o vechime cuprinsa intre 7.500 - 15.000 de ani, ceea ce i-a facut pe cercetatori sa afirme ca Marea Neagra a fost, pe vremuri, un lac cu apa dulce. Mai mult, cativa membri ai echipei lui Ballard sustin ca acesta este convins ca actuala Mare nu a existat in urma cu 10 - 15.000 de ani, aici traind o civilizatie prospera, careia ii apartin constructiile ciudate semnalate de sonar pe fundul apei. Si ca totul sa fie si mai incurcat, s-a pronuntat cuvintulAtlantida.
Harta intocmita cu ajutorul sonarelor a lasat sa se intrevada ca pe vremuri, fundul marii era, in fapt, " un tarm plat, cu o plaja de nisip care cobora lin", dupa cum spune insusi coordonatorul lucrarilor.

Potopul a inceput in Romania
Biblia vorbeste despre un mare potop caruia nu i-a supravietuit decat Noe si familia sa. Mergand pe firul Bibliei, constatam ca, dupa ce fiii lui Noe s-au despartit si a plecat care incotro. Numai ca, desi in afara lor nu mai ramasese nici un om pe Pamant, fiii lui Noe s-au intalnit, totusi, cu oameni. Dar nu de inadvertentele Bibliei ne vom ocupa in acest material. Analizind scrierile vechi ale fiecarui popor, constatam ca la fiecare gasim cate un potop din care s-au salvat foarte putini. Ce e mai interesant, e faptul ca legendele românesti vorbesc, la randul lor, despre diverse inundatii catastrofale, dar cine sa ia seama la niste 'povesti', cum le spun majoritatea românilor.
Si totusi, atunci cand aceste "povesti" sunt demonstrate fizic, cu vestigii fizice descoperite, lumea stiintifica amuteste, da putin inapoi si apoi incearca sa demonstreze noua ipoteza, uitind ca tot ea refuza sa accepte niste idei ce pareau a depasi realitatea construita cu migala, de unii pseudo-cercetatori, timp de ani de zile.
Sfirsitul Atlantidei si inceputul Potopului
Michael Robinson este profesor la Universitatea Ohio si este specializat in inundatiile catastrofale care s-au abatut asupra Pamantului din cele mai vechi timpuri.
A fost unul dintre cei care au imbratisat ipoteza emisa de Robert Ballard, cand acesta afirma ca Potopul Biblic a inceput in bazinul Marii Negre. Numai ca, spre deosebire de Ballard, Michael Robinson a preferat pentru cercetarile sale nu tarmul turcesc, unde echipa primului a descoperit doar o epava de corabie veche de cateva mii de ani, ci tarmul nordic românesc, in apropiere de insula Serpilor, si undeaparatura a inregistrat niste constructii ciclopice stranii, piramide si catedrale ce par de neinchipuit pentru zilele noastre.
"In cercetarile mele m-am bazat foarte mult pe textele mistice care arata ca toate civilizatiile isi au radacinile pe teritoriul patriei dumneavoastra si am avut acces la toate descoperirile facute in România, din acest punct de vedere, descoperiri de care românii nici macar nu au auzit". Robinson face mai mult. El isi face cercetarile in lungul bazinelor riurilor românesti, despre care considera ca sunt ramasite ale unui fluviu imens care strabatea continentul eurasiatic sau chiar ale unui lac cu apa dulce care acoperea România in urma cu mai multe zeci de mii de ani. Ipoteza sa este destul de indrazneata, dar nu singulara. Afirma ca pe teritoriul României Mari ar fi fost fantastica Atlantida si ca cetatile descoperite in munti nu sunt decat ramasite a ceea ce a mai ramas din stravechea civilizatie, dupa scufundarea acesteia. Mai mult, suprapune aceasta ipoteza cu o alta, cea a originii Potopului, punind egalitatea intre cele doua evenimente.
"Ceea ce oamenii au numit Noe si familia sa, au fost, in fapt, singurii atlanti care au supravietuit cataclismului. Iar arca a fost construita din lemn de cedru la dumneavoastra, in România, locul de unde a inceput si marea inundatie a Pamantului".
Padurea ingropata
La mijlocul anilor `80, autoritatile centrale de la Bucuresti au decis, cu o simpla semnatura, sa stearga sate intregi de pe harta României, sa stramute populatia, sa distruga vestigii arheologice cu o vechime de cateva mii de ani. Si totul in numele unui asa zis proiect de canalizare a Argesului, de faurire a maretului canal Dunare - Bucuresti. Atunci, in mai putin de o saptamana, cateva localitati au disparut definitiv din peisajul administrativ românesc. Nu au fost iertati nici macar mortii.
"Cu buldozerele si excavatoarele i-au dezgropat, domnule. I-au incarcat in camioane, ca erau morti de zeci de ani sau de o saptamana, pe toti i-au urcat in camioane si nu i-am mai vazut de atunci. L-au luat pe tatica si pe aia batrini, nu si-ar gasi niciodata odihna", spune cu obida Nicusor Tudor, un batrin de 74 de ani din Mihailesti, care inca se mai tine bine, ca toti cei de prin partea locului. Numai ca, dupa ce au sapat vreo 5 - 6 metri in adancime, cupele excavatoarelor au inceput sa se umple cu tot felul de resturi vegetale. Nimeni nu s-a sesizat in afara inginerilor care coordonau lucrarile. Acestia au inteles ca acolo, la adancime, este ceva. Si au chemat arheologii. Nu mica a fost surpriza tuturor cand, continuind cu atentie sapaturile, au constatat ca la o adancime 15 - 25 de metri, se gasea nici mai mult, nici mai putin, decat o... padure preistorica. Mai mult, nisipul care le acoperise conservase atat de bine lemnul copacilor, incat acestia, eliberati de sub pamant, pareau inca in viata si se puteau deosebi soiurile.
Marea inundatie glaciara
Specialistii adusi de la Bucuresti au descoperit soiuri vechi de stejar, fag, gorun si tei. Datarea cu carbon a aratat ca nisipul care acoperise padurea de foioase avea o vechime cuprinsa intre 10.000 - 12..000 de ani. Ceea ce insemna ca padurea in sine era mult mai veche..Putini au fost cei care si-au pus atunci intrebari referitoare la cum ajunsese padurea sa fie acoperita de ape. Se stia ca teritoriul României a fost sub ape acum milioane de ani, dar nu se cunostea si motivul inundatiei. Nimeni nu banuia ca peste cateva zeci de ani, Ballard urma sa vina si sa emita o ipoteza fantastica, anume ca aici, avusese loc marele Potop descris de Biblie. Parte din cauza topirii ghetarilor si cresterea nivelului Mediteranei mult peste nivelul normal, fapt care a generat surparea limbii de pamant care o unea cu Marea Neagra. Apele din sud au facut ca nivelul vechiului Pont Euxin sa creasca pana peste poate si apele sa se reverse pe teritoriile din jur. Dar ulterior apele s-au retras si au permis aparitia unei noi flore si a unei noi faune.
Padurea descoperita sub fosta albie a Argesului, facea parte, se pare, din noua flora. Si atunci a mai venit o inundatie, mai recenta, in urma cu 10 - 12 milenii. Ceea ce insemna ca padurea in sine era mult mai veche. Putini au fost cei care si-au pus atunci intrebari referitoare la cum ajunsese padurea sa fie acoperita de ape.
Probabil ca dintre cei care catesc aceste randuri sunt multi care au vazut pe viu o inundatie. Si atunci au remarcat si cantitatea de nisip si mil care ramane dupa ce se retrag apele. Sa fie de vreo 20 - 30 de centimetri cel mult. Asta in conditiile in care apa ajunge sau chiar depaseste doi metri. Si atunci nu pot sa nu-mi pun o intrebare: oare ce cantitate de apa s-a revarsat asupra zonei argesene, pentru ca nisipul ramas in urma ei sa aiba o adancime de 15 - 20 de metri.. Calculati singuri si veti ajunge la o adancime a apei cuprinsa intre 100 - 150 de metri. Ce ape puteau alimenta o astfel de inundatie?
Tsunami pe Arges?
Descoperirea padurii preistorice sub pamanturile Argesului, i-au determinat pe specialisti sa efectueze cercetari si in alte zone apropiate. Rezultatele au fost fantastice: padurea se intindea pe o suprafata mare, intre localitatile Glina-Bobesti, Jilava, Domnesti, Mihailesti-Cornetu. In plus, prospectiunile arata case intinde mult in sud, aria terminindu-se, probabil, undeva pe teritoriul Bulgariei. In toate locatiile, rezultatul cercetarilor a aratat un singur lucru: apele au acoperit zonele intr-o perioada extrem de scurta de timp, pe care arheologii au estimat-o la doar cateva saptamani.
"Ori asa ceva, nu se putea intampla din cauza topirii gheturilor, afara doar de cazul in care Terra nu a fost lovita de vreu meteorit. Ori din ce stim noi, in perioada de acum 10.000 - 12.000 de ani, nici un meteorit nu a lovit Pamantul", afirma Codrin Niculescu, paleontolog si biolog. Domnia sa insa, are o terorie foarte interesanta, desprinsa parca din filmele SF. Ipoteza sa pleaca de la basoreliefurile si scrierile foarte vechi in care nici un popor din antichitate nu mentioneaza Luna, celebrul astru al noptii. Ori, daca Luna ar fi fost atunci in apropierea Pamantului, este imposibil ca acest lucru sa nu fi fost remarcat de cei vechi, buni astrologi, care urmareau mersul astrelor pe cer si influenta lor asupra vietii oamenilor. Si atunci, inseamna ca Luna nu a fost dintotdeauna satelitul natural al Pamantului.
"Mai mult ca sigur ca, in momentul in care Terra a primit Luna, Pamantul intreg a cunoscut activitatea dezastruoasa a marilor valuri. De exemplu, urmele lasate in Hawai atesta ca pe acolo au fost valuri ucigase - cum le spunem noi - sau tsunami, cum le numesc japonezii, inalte de cateva sute de metri. E posibil ca pe Arges sa avem de-a face tot cu un val imens, nu cu o inundatie catastrofala" .
In sprijinul teoriei sale, domnul Niculescu aduce lipsa aproape completa a sedimentelor de animale marine pe linia pe care se intinde padurea preistorica."Lipsa aceasta ne arata clar ca zona nu a fost una marina, permanenta, ci a fost inundata pur si simplu intamplator. Iar compozitia nisipului sarat a conservat foarte bine copacii".
Bizara fortificatie de lemn
Dar nu padurea subterana a fost cea mai interesanta descoperire a arheologilor veniti la fata locului. Intr-una din zile, sapatorii au scos la iveala o constructie bizara din lemn, alcatuita sub forma unei mici fortificatii.
Cu toate astea, nu s-au gasit deloc schelete umane sau de animale, in conditiile in care s-a presupus ca respectiva constructie nu s-a ridicat singura.
"Unde au disparut cei care au construit ciudata fortificatie de lemn, este iarasi o intrebare fara raspuns. Pe de o parte, e posibil ca valul urias sa-i fi surprins pe locuitori iar ulterior trupurile lor, luate de apa, sa fi fost mancate de animalele marine. Dar la fel de posibil este ca locuitorii sa fi aflat din timp despre iminenta valului ucigas si sa se fi retras pe inaltimile muntilor. Si atunci,daca acceptam cea de a doua ipoteza ca fiind mai plauzibila, de unde puteau sti niste primitivi ca oceanul va matura zona Agesului?"
Referitor la cetatea descoperita, locuitorii sunt convinsi ca nu a fost vorba de o fortificatie in sine, ci desprecasa lui... Noe. Numai asa poate fi explicata lipsa pietrelor din fortificatie, prin aceea ca era vorba doar de o casa de locuit, fortificata impotriva actiunilor unor animale.. Unii oameni de stiinta sustin ca in perioadele de mari transformari continentale, animalele - si mai tarziu oamenii - paraseau unele zone periculoase pentru altele mai ferite de primejdii. Asa s-a intamplat, probabil, si cu fortificatia de lemn, locuitorii acesteia migrand, pur si simplu catre o zona mai sigura. Pornind de la padurea antica descoperita pe linia Argesului,ulterior s-au facut sapaturi in partea opusa, pe Valea Prutului.
Si... surpriza. Au fost descoperite depuneri stratificate de nisip cu aceeasi compozitie ca si cel din sudul tarii si datind din aceeasi perioada de timp, respectiv sfirsitul paleoliticului si inceputul neoliticului. Doar paduri nu au fost gasite de data asta, dar probabil ca zona nu era una impadurita, ci una de cimpie.
"In acel moment am fost pusi in fata unei intrebari fara precedent. Ce fel de val putea sa mature intreg cuprinsul tarii si sa aiba o inaltime de peste 100 de metri? Cum s-a format acel val? A devastat doar teritoriul României sau toata Europa? A fost un val oceanic, cu apa sarata sau un val cu apa dulce?"
Copacii milenari
Dincolo de ipotezele cercetatorilor, locuitorii din Mihailesti continua sa scoata din carierele de piatra trunchiurile vechi de mii de ani si sa le arda in sobe. Pe ei nu-i impresioneaza faptul ca distrug acele vestigii arheologice aproape unice in lume.. Lor le e frig si nu au cu ce se incalzi. Le e foame si trebuie sa gateasca inca pe plite, pastrate si acestea din batrini, dar niste batrini mai apropiati de zilele noastre. Si distrug copaci care au cativa metri grosime, asa cum probabil nu vor mai creste niciodata pe aceste meleaguri. Florea Dumitru, imi spune:
"Domnule, noi suntem unicat in lumea asta. Noi nu mergem la padure ca sa taiem vreun copac. Noi mergem sa dezgropam copacii de care avem nevoie pentru foc. Si numai Bunul Dumnezeu stie cum au ajuns pomii astia sub nisip. Cei mai batrini spun ca asa au ramas de la Potopul cel mare de pe vremea lui Noe." Deocamdata nici o ipoteza nu a fost pe deplin demonstrata. Iar numarul copacilor milenari descreste de la o zi la alta... Trebuie oare sa condamnam localnicii pentru ca incearca sa supravietuiasca distrugand urmele trecutului? La urma urmelor, nu asa au facut dintotdeauna oamenii? Fiecare civilizatie noua a distrus-o pe cea veche.Si se pare ca nu din rautate, ci din simpla dorinta de a supravietui.

Observatie in afara articolului primit:

-Pe terasa inalta a riului Dimbovita,intre Glina si Balaceanca (aici albia veche are cam 2 km latime iar albia inainte de canalizare avea 8-10m) se afla o movila asezata perpendicular pe directia de curgere a apei,cu dimensiunile de cca 200mx100m si inalta de cca 7-8 m,unde s-au efectuat sapaturi arheologice; s-a taiat cam un sfert din movila si a ramas un perete de 2,5-3m inaltime; la cca 10-15 cm de suprafata se vede un briu lat de7-8cm.,pe verticala,rosu,pamint ars de foc si pina la baza peretelui,cenusa si cioburi de ceramica,dintre care unele foarte primitiv lucrate ( am si acum o cutie plina cu cioburi) si despre care am citit in niste reviste de arheologie -m-am documentat,se crezi! -ca ar avea cam 150 000-200 000 de ani vechime;ar fi interesant de stabilit cam in citi ani s-a format stratul gros de10-15 cm de pamint;asta ar fi data la care a avut loc incediul care a distrus tot; urmele unui mare incendiu - strat de cenusa gros de 5-10 cm - am gasit si la mama in curte, cam la 1/2 m adincime,cind am sapat o fundatie de cladire;casa mamei e la vreo 2km de movila; am vazut,am sapat,am citit,am cioburi,locul inca exista. C.B.
____

Secretul finlandezilor

Nu este de mirare ca sistemul educativ finlandez este cel mai evoluat si mai bun din lume.

Finlanda este, in acelasi timp, si una din tarile cu cele mai ridicate nivele de trai din lume. In urma perioadei de grava recesiune economica din anii '90, guvernul a hotarit sa dedice fonduri importante educatiei, cercetarii si tehnologiei. Rezultatul: in mai putin de 10 ani, Finlanda a trecut pe primele locuri din lume ca bunastare sociala si bogatie. Exemplul Nokia. La inceput, un sat cu o singura fabrica, de cizme de cauciuc. Apoi, o fabrica de televizoare. In sfirsit, pe baza aliantei dintre patronat si sindicate, se mizeaza pe telefonia celulara. Astazi sunt lideri mondiali,
inaintea Germaniei, Japoniei si Statelor Unite.


De ce este atit de obisnuit ca in Finlanda, un adolescent normal sa termine primele 8 clase cu medii excelente, vorbind o engleza perfecta si citind o carte pe saptamina?

07:45 - Saili (15 ani) asteapta autobuzul urban care il va lasa la poarta scolii (nu exista autobuze scolare). Autobuzul trece la fiecare 5 minute. Finlandezii incearca sa-i faca pe fiii lor sa fie independenti de mici. Pe foarte putini dintre ei, parintii lor îi duc cu masina pina la scoala. Biletul este subventionat de catre municipalitate. Conform legii, niciun elev nu poate locui la mai mult de 5 km de scoala. In exterior, instalatiile scolii dau o impresie spartana. Niciun muc de tigara, nicio hirtie pe jos, niciun grafitti pe ziduri.

09:15 - Orele de 45 de minute. Finlandezii mizeaza pe studiile de limba materna, matematica si engleza. 75% dintre materii sunt comune in toata tara. Restul il alege scoala, de acord cu profesorii, parintii si elevii. Orele sunt scurte, intense si, mai ales, foarte participative. In interiorul scolii, curatenia este si mai evidenta. Totul pare recent dat in folosinta. Pe banci si pupitre nu sunt semne, si nu se scrijeleste nimic. Scoala este publica si, bineinteles,gratuita, dar cu instalatii demne de un colegiu "scump" din Spania. Salile de cursuri dispun de ecrane gigant de plasma cu TV in circuit inchis, acvariu de 200 de litri cu pesti tropicali, bucatarie completa, dispozitive audiovizuale, aer conditionat, multe plante. Fiecare doi elevi au cite un calculator. O duzina de masini de cusut in sala de croitorie, aparate de sudura, scule de timplarie, schiuri... O sala de sport acoperita, un auditoriu pentru orele de teatru si o sala de mese cu autoservire. Cartile sunt gratuite, materialul scolar e gratuit, mincarea e gratuita.

12:00 - Mincare calda, nutritiva si gratuita. Saili are o jumatate de ora pentru prinz, la restaurantul scolii. Legea finlandeza obliga ca meniul sa fie gratuit,nutritiv, si cu multe feluri de salate si fructe. Se bea apa sau lapte. Costurile le plateste municipalitatea fiecarui oras. Daca orele se prelungesc pina dupa amiaza, scoala are obligatia de a oferi o gustare elevilor.

16:05 - Inapoi acasa, Saili joaca hockey cu fratele lui mai mic. Nu exista delincventa, strazile sunt sigure. Cind se lasa seara, Saili si fratele lui,care au invatat sa gateasca la scoala, pregatesc cina pentru parintii lor, daca acestia intirzie la serviciu.
18:30 - Cina si sauna (aceasta, de 3 ori pe saptamina) sunt momentele in care familia se afla impreuna. Se converseaza mult, mai ales despre proiectele copiilor, dorintele, progresele si nevoile lor. Dar in aceeasi masura, se fac si planuri de vacanta pentru toata familia, in comun.
20:15 - Temele si la culcare. Copiii finlandezi au foarte multe teme de casa, desi Saili le termina rapid, intr-o ora sau doua, pentru ca de-abia asteapta sa se urce in pat si sa citeasca Harry Potter in engleza. Pentru Saili, scoala este ca un serviciu.

- "Daca un copil doreste sa studieze, poate sa ajunga medic sau judecator sau inginer, chiar daca familia sa este una saraca".
- Educatia fiecarui copil costa statul finlandez 200000 de euro, de la gradinita pina la absolvirea unei universitati. "Sunt banii cel mai bine folositi din impozitele noastre".

- Studentii platesc doar cartile si mincarea (2.50 euro la restaurantul facultatii). Apoi, statul îi ajuta sa se emancipeze dindu-le subventii pentru inchirierea unei locuinte si primul salariu.
- Elevii au un respect total fata de profesori, si se vede in orice moment politetea in relatiile dintre ei. Nu poarta uniforme, dar sunt intotdeauna simplu si corect imbracati si pieptanati.
- Intr-o scoala din centrul capitalei Helsinki, sau dincolo de Cercul Polar, nivelul este acelasi. Sistemul educational nu este elitist si nu urmareste producerea de genii, ci atingerea unui nivel general mediu cit mai inalt.
- Temele sunt sfinte. Si este foarte rau vazut ca un elev sa copieze, chiar si de catre ceilalti elevi. Este de neconceput ca un elev sa scoata o fituica la un examen. Cel care ar face-o ar fi izolat de catre restul de elevi. "De ce sa risti, cind poti sa studiezi?" Pe aceeasi linie, ca adulti, nu-si vor imagina ce este evaziunea fiscala. Nu e de mirare ca Finlanda se afla in fruntea tarilor cu cele mai ridicate statistici de transparenta si cea mai scazuta coruptie publica.
- Presedinta Finlandei, Tarja Halonen, licentiata in Drept si profesoara: "Cind îi cert pe studentii mei, le spun ca irosesc banii contribuabililor".


- Nu exista repetenti, desi nu exista decit o singura oportunitate de a lua un examen, "pentru simplul motiv ca viata insasi nu se traieste decit o singura data". Se studiaza pina cind se ia examenul, dar promovarea in anul urmator este automata.
- "Ziua de lucru" a lui Saili este intensa, de la 8 pina la 3. Orele sunt insa scurte, de 45 de minute. Una dintre recreatii se petrece obligatoriu afara, in aer liber. Se stimuleaza rationamentul critic inaintea memorizarii mecanice. Orele sunt relaxate, cum ar fi cursurile de dansuri de salon, teatru, arta digitala, coafura, arte martiale, hockey, schi de tura, gastronomie, primul ajutor, dulgherie, mecanica sau muzica. Elevii cinta la vioara, chitara electrica sau la ce prefera. Si, inca odata, se incurajeaza gindirea critica si se discuta.
- "Saili inca nu s-a hotarit ce vrea sa faca mai incolo. Chimie, medicina veterinara sau creatie de jocuri video. Il intreb daca este fericit. Fara sa clipeasca, imi raspunde ca da."

CALEA numita FERICIRE

Intr-o zi a venit la Ramana Maharishi, un intelept ce locuia in muntii Indiei, un copil si i-a spus cu simplitate:
- Domnule, la fel ca Dumneavoastra, as vrea si eu sa fiu fericit. Va rog spuneti-mi si mie care este calea spre fericire.
Ramana Maharishi, vazand puritatea copilului, i-a zis :
- Tie iti voi arata calea ce duce la fericire, Vino cu mine si fii foarte atent.
Calea aceasta nu este usoara. De cele mai multe ori, orice cale fara greutati nu duce nicaieri.
Calea fericirii e o cale ingusta si abrupta si de aceea trebuie, de la inceput, sa mergi pe ea pas cu pas, incet si cu mare atentie.
Ea este aratata de Dumnezeu numai celor alesi. Copile, marele secret al caii spre fericire nu este altceva decat o serie de pasi pe care trebuie sa-i faci, cu mare concentrare si convingere, de-a lungul intregii tale vieti.

Primul pas
este sa stii ca Dumnezeu exista in toate lucrurile din viata ta si, pentru aceasta, trebuie sa-L iubesti si sa-I fii recunoscator pentru tot ce ai si pentru toate evenimentele care ti se intampla; sa fii multumit cu ceea ce ai si cu ceea ce nu ai ; acest pas se numeste DEVOTIUNE.

Al doilea pas
este sa te iubesti pe tine insuti, in fiecare zi. Cand te trezesti si inainte de a adormi, spune: „Sunt important, am valoare, sunt capabil, sunt inteligent, sunt iubitor, astept mult de la mine, nu exista obstacol pe care sa nu-l pot invinge.” Acest pas se numeste RESPECT DE SINE.

Al treilea
este sa pui in practica tot ceea ce spui ca esti si, daca tu gandesti ca esti in stare, fa ceea ce iti propui; daca tu gandesti ca esti inteligent, actioneaza inteligent; daca tu gandesti ca esti capabil de iubire si devotament, iubeste fara teama tot ceea ce a creat Dumnezeu in jurul tau ; daca tu gandesti ca nu exista obstacol pe care sa nu-l poti depasi, atunci propune-ti obiective in viata si lupta pentru realizarea lor, pana cand le vei obtine. Acest pas se numeste MOTIVARE.

Al patrulea pas
este sa nu invidiezi pe nimeni pentru ceea ce are sau pentru ceea ce este; ei vor obtine partea lor, tu o vei obtine pe a ta. Sa nu pastrezi in inima ta ranchiuna impotriva nimanui, caci acest sentiment nefast nu te va lasa sa fii fericit. Trebuie sa-L lasi pe Dumnezeu sa faca dreptate si tu iarta si uita. Acest pas se numeste ONESTITATE.

Al cincilea pas
este sa nu iei absolut nimic, de la nimeni, din ce nu iti apartine; aminteste-ti ca, potrivit legilor implacabile ale naturii, daca o faci, maine vei pierde ceva de mai mare valoare. Acest pas se numeste CINSTE.

Al saselea pas
este ca nu trebuie sa faci pe nimeni sa sufere fizic, mental sau spiritual; toate fiintele Pamantului au dreptul sa fie respectate si iubite. Acest pas se numeste NON – VIOLENTA.

Ultimul pas
este sa observi cu atentie ce este in jurul tau; sa descoperi mereu in fiecare lucru, eveniment, fiinta, partea lui buna si nu lipsurile. Ajuta-i pe cei care au nevoie, fara sa te gandesti ca nu vei primi nimic in schimb. Iubeste adevarul, chiar daca el te dezavantajeaza. Acest pas se numeste DISCERNAMANT.

Copile, secretul succesului pe calea care duce la fericire are si un pret:
Trebuie sa renunti pentru totdeauna la desertaciunile acestei lumi.
Este foarte greu, dar si rasplata e foarte mare.

Swami Venkatesananda

Efectul Pygmalion

Daca un popor crede ca va trai prost, chiar va ajunge sa traiasca prost, pentru ca se va comporta ca atare, intrand intr-o spirala negativa.

De doi ani de zile, societatea romaneasca resimte ceea ce sociologii numesc Efectul Pygmalion sau profetia autoimplinita. Efectul, studiat timp de doua decenii de Robert Rosenthal, profesor de psihologie la Universitatea California din Riverside, se refera la fenomenul prin care asteptarile si implicit comportamentul fata de o persoana, un grup de persoane sau un eveniment influenteaza in mod clar rezultatul pe care il obtinem de la acestia.

Cu cat asteptarile sunt mai mari, cu atat cresc sansele ca rezultatul sa fie pe masura asteptarilor. Si invers. Daca ne asteptam la rezultate proaste, vom "genera" acest efect. E ca la bursa. Daca un numar semnificativ de investitori cred ca o actiune se va deprecia, ea se va deprecia, pentru ca investitorii vor paria impotriva ei. (Sa luam cazul interactiunii dintre sef si subaltern. Daca seful crede ca subalternul nu este competent, se va comporta conform asteptarilor sale, iar subalternul are toate sansele sa nu obtina rezultate. Si invers. Daca seful crede ca subalternul va fi performant, acest lucru are mari sanse sa se petreaca, pentru ca managerul va crea cadrul propice manifestarii performantei, sustinandu-l pe angajat.)

La nivel macro, teoria se poate rezuma astfel: daca un popor crede ca va trai prost, va trai prost, pentru ca se va comporta ca atare, intrand intr-o spirala negativa. Este vizibila aceasta forma de manifestare in Romania zilelelor noastre? Intrebarea este, evident, retorica. Un citat din Divertis descrie cel mai bine starea de spirit a romanilor: "Astazi nu mergem la lucru, stam si ne facem sepuku!"

Un alt exemplu: majoritatea romanilor cred ca nu a venit inca sfarsitul crizei, ci dimpotriva, ca e posibil ca aceasta sa se adanceasca. Actionand pe baza acestei credinte, atat persoanele fizice, cat si cele juridice continua sa isi reduca drastic cheltuielile, chiar daca au resurse. Reducerea cheltuielilor atrage dupa sine scaderea consumului intern, care in mod direct duce la adancirea crizei. Si bucla se inchide. "Vedeti ca se adanceste criza? Stiam noi!" Unul dintre principalele motive care-i fac pe romani sa creada ca vor trai prost sunt stirile negative, repetate cu obstinatie. Acestea induc, in cel mai bun caz, un comportament de tipul "Hai sa mai asteptam, sa vedem ce se mai intampla". Adica exact de ce nu avem nevoie astazi. Sunt si stiri pozitive in Romania, stiri ce merita a fi subliniate si apreciate, deoarece ar putea contribui la schimbarea sensului spiralei. Dar nu prea au loc de mareea neagra. E momentul, e cazul sa le facem loc in vietile noastre.

Daca noi vom incepe sa credem ca lucrurile merg spre bine, ne vom comporta ca atare. Daca ne vom comporta ca atare, lucrurile vor merge spre bine. Sa dam putere stirilor pozitive. Sa le cautam, sa le urmarim, sa le apreciem. Sa LE CITIM. E cel mai simplu lucru pe care il putem face acum pentru a contribui la schimbarea sensului spiralei.

A fost odată un băiat cu un caracter foarte urât

A fost odată un băiat cu un caracter foarte urât. Tatăl lui i-a dat într-o zi un săculeţ cu cuie şi i-a spus să bată câte un cui în uşa grădinii de fiecare dată când îşi pierde cumpătul şi/sau se ceartă cu cineva. În prima zi a bătut 37 de cuie în uşă.
În săptămânile care au urmat, a urmărit să se controleze mai mult, iar când a învăţat în sfârşit, numărul cuielor bătute în uşă s-a micşorat de la o zi la alta. Descoperise că este mult mai uşor să te controlezi, decât să merite să ajungi să baţi cuie într-o uşă. În sfârşit a sosit ziua în care băiatul nu a mai avut nevoie să bată nici un cui în uşă.
După mai multe astfel de zile, s-a dus prin urmare la tatăl sau să îi spună că nu a mai bătut nici un cui în acea uşă şi că nici nu va mai fi nevoie.
Tatăl său i-a spus atunci să scoată un cui din uşă, pentru fiecare zi care trece în care nu îşi pierde răbdarea. Zilele au trecut şi în sfârşit băiatul a putut să-i spună tatălui că a scos toate cuiele din uşă.
Atunci tatăl l-a condus pe băiat până în fata uşii şi i-a spus: " Fiule, te-ai purtat foarte bine, dar priveste câte găuri sunt în uşă ! "Nu va mai fi niciodata ca înainte. Când te cerţi cu cineva şi cand îi spui lucruri urâte, îi laşi o rană ca aceasta... Poţi înfige un cuţit într-un om şi să îl scoţi imediat, dar rana va rămâne pentru totdeauna. Nu are importanţă de câte ori te vei scuza, rana va rămâne. O rană verbală face la fel de rău ca şi una fizică. PRIETENII, sunt bijuterii rare, te fac să zâmbeşti şi te încurajează. Sunt gata să te asculte atunci când ai nevoie, te susţin şi îşi deschid inima în faţa ta. Arată mai degrabă prietenilor tăi, cât de mult îi iubeşti. Iubeşte şi respectă un prieten, ca să nu regreţi mai târziu. Nu poţi vindeca prea uşor rana pe care o faci poate fără să vrei...

Faptele bune nu au pret!.Iar credinta fara ele nu e desavarsita

Bijutierul era asezat la biroul sau privind distrat strada prin vitrina elegantului sau magazin.

O fetita se apropie si-si lipi nasul de geam. La vederea unuia dintre obiectele expuse, ochii ei albastri ca cerul se luminara. Intra hotarata in magazin si arata cu degetul spre un splendid colier de peruzele albastre.

"E pentru sora mea. Puteti sa mi-l impachetati frumos pentru un cadou?"
Patronul magazinului o fixa din ochi pe micuta clienta si o intreba: "Cati bani ai?"
Fara sa pregete, ridicandu-se pe varfuri, fetita puse pe tejghea o cutie de tinichea, o deschise si o goli. Cazusera cateva bancnote de mica valoare, un pumn de monede, cateva scoici si niste figurine.

"Ajung?" intreba ea cu mandrie. "Vreau sa fac un cadou pentru sora mea mai mare. De cand mama nu mai este, ea e cea care-i tine locul si niciodata nu are nici macar o clipa pentru ea. Astazi e ziua ei si sunt sigura ca o voi face foarte fericita cu acest cadou. Piatra aceasta are aceeasi culoare ca ochii ei."
Omul se duse in spate si reveni cu o hartie de impachetat nemaipomenit de frumoasa, rosie cu auriu, cu care impacheta cu grija cutia. "Ia-o", spuse el fetitei. "Si du-o cu grija."

Fetita pleca foarte mandra, tinand pachetul ca pe un trofeu.
O ora dupa aceea, in bijuterie intra o fata frumoasa cu parul de culoarea mierii si cu niste ochi albastri minunati. Puse cu hotarare pe tejghea pachetul pe care bijutierul il facuse cu atata grija si spuse: "Colierul acesta a fost cumparat de aici?"
"Da, domnisoara."
"Si cat a costat?"
"Preturile praticate in acest magazin sunt confidentiale: nu privesc decat pe client si pe mine."
"Dar sora mea avea doar cativa banuti. N-ar fi putut cumpara niciodata un colier ca acesta!!!"

Prietenia

A fost odata ca niciodata....un timp in care cantam prietenia, iubirea, sentimentele sublime si tot ceea ce hraneste si implineste inima si sufletul si ne da sansa sa ne manifestam bucuria de a trai si de a impartasi. In aceste vremuri, uitate azi, anotimpurile erau in armonie, se succedau cu bucurie impletindu-se in manifestare si ajutandu-se parca sa-si implineasca menirea lor: primaverile erau caldute si natura parca se trezea din somn, culorile erau pastelate, trilurile pasarilor erau zglobii, iar florile ...ah, florile!.. un paradis; apoi imediat venea vara, cu soarele stralucitor si fierbinte care incarca atmosfera de prana, verile erau fascinante, totul era in rod, copacii frematau in asteptarea ploilor repezi care veneau ca intr-un gest de iubire...; si toamna, cu miros de fructe si bucate alese, copii care merg la scoala, anotimpul culesului roadelor verii, cu o lumina blanda si calda, cu pregatirea camarilor si toata vanzoleala dinaintea venirii frigului si-a primei zapezi ... iarna, anotimpul in care natura hiberneaza sub plapume groase de zapada, anotimpul sarbatorilor cu mult farmec si minunatii, cu miresme de colaci si dulciuri copte in cuptor si colinzi si rasete si tipete de copii la sanius ... astfel de vremuri erau odata.
Si povestea nu-i mai multa, sa traiasca cine-o asculta, sa-i trezeasca puterea interioara de a transforma viata proprie in armonie si sa fie fericit.

Cu mult drag si pretuire, Nicoleta V

Uimitorul bărbat care a trăit 250 de ani

Autor: MARIA TIMUC

Acesta a fost titlul unui articol apărut în New York Times la data de 6 mai 1933, când ziarul anunţa moartea lui Li Ching Zuen, un vindecător chinez, născut în anul 1677. Documentele vremii atestau că guvernul chinez l-a felicitat cu ocazia împlinirii vârstei de 150 de ani, iar apoi la 200 de ani. „În momentul morţii sale arăta ca un bărbat de 50 de ani”, aşa cum dovedeşte şi o fotografie făcută în anul 1927. „Vindecătorul acesta s-a alăturat armatei chineze la vârsta de 71 de ani ca instructor de arte marţiale şi consultant tactic”, spune Susan Shumsky în cartea cu titlul „Ascensiunea – comuniunea cu maeştrii nemuritori şi cu fiinţele de lumină”(Ed. For You). Aceeaşi sursă citează descrierea uimitorului bărbat, făcută de generalul Yang Shen într-un raport militar, intitulat „O relatare reală referitoare la un bătrân în vârstă de 250 de ani, purtător de noroc”: „Se poate deplasa foarte rapid prin munţi, deşi are aproape 250 de ani.(...) La o singură masă consumă trei farfurii de orez, pui şi alte tipuri de carne”. Secretul vieţii lungi, descris chiar de Li Ching Zuen, este acesta; „Omul trebuie să aibă inima liniştită, să rămână la fel de calm ca o broască ţestoasă, să meargă la fel de sprinţar ca un porumbel şi să doarmă la fel de adânc ca un câine”.

Secretul vieţii lungi, dezvăluit de un om care a trăit o viaţă nefiresc de lungă, conţine trei elemente esenţiale; pacea interioară, calmul „broaştei ţestoase”, mersul sprinten, deci miş­carea şi somnul bun. Dar, cea mai importantă dintre toate, cea din care se nasc toate, şi miş­carea sprintenă, şi somnul bun este, de fapt, componenta interioară; „pacea”. „Dacă oamenii ar avea inima liniştită şi ar sta mereu într-o stare de pace interioară, ar putea trăi şi un secol”, spunea acelaşi vindecător. Consultând biografia lui, însă, constatăm că el era instruit în domeniul vindecării cu ajutorul plantelor medicinale şi, poate, că acesta este un alt ingre­dient indispensabil vieţii lungi, dar unul pe care nu l-a menţionat în descrierea citată mai înainte. Este probabil, însă, ca farmacia naturii să fie doar ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit pentru cazurile în care ne pierdem pacea lăuntrică şi, o dată cu ea, ne pierdem vitalitatea, capacitatea de a ne mişca rapid, precum şi somnul bun.

Noi dobândim energie şi vitalitate prin mişcare, prin efort fizic constant, făcut zi de zi, dar şi prin somn, unde ne încărcăm bateriile uzate în stare de veghe. Uzura esenţială nu provine din mişcarea fizică; consumul de energie şi lipsa de vitalitate nu au cauza într-un exces de ordin fizic, ci în unul mental, interior.

Ne oboseşte şi ne vlăguieşte neliniştea, nu mişcarea. Ne surmenează grija şi stresul, nu munca. Ne îmbătrâneşte ura şi iritarea, supărarea şi nemulţumirea, ne pierdem energia şi vitalitatea prin consum nervos, mai degrabă decât prin consum fizic. Un somn bun ne realimentează fizic şi psihic, ne hrăneşte cu energie şi cu putere pentru că în somn ne reconectăm cu sursa vieţii, cu puterea „păcii interioare”, pe care n-o mai frânge mintea, nici n-o mai tulbură emoţiile şi grijile noastre. Dacă izbutim să rămânem într-o stare de calm interior şi de pace în timpul activităţilor zilnice noi rămânem în contact cu „sursa vieţii”, cu adevărul care ne călăuzeşte şi ne îngrijeşte. Pacea interioară este starea noastră naturală, cum tendinţa de a ne face griji continuu şi a ne irita, a ne simţi nemulţumiţi şi nefericiţi indică tocmai faptul că ne „scoatem din priză” sau ne deconectăm de la Sinele nostru. Nu doar că suntem mai puţin inspiraţi prin nemulţumire şi nelinişte, nu doar că ne sugrumăm singuri energia, nu doar că întrerupem relaţia cu bateriile naturale ale vieţii, dar îmbătrânim mai repede şi trăim mai puţin. „Nu te îngrijora pentru ziua de mâine, căci Dumnezeu ştie ce-ţi trebuie şi îţi va da”, spunea Iisus şi, într-un fel, spunea că mintea noastră nu ne aduce lucrurile de care avem nevoie, dar contactul cu pacea lăuntrică o poate face. Căci în pacea aceasta tace mintea, dar vorbeşte Dumnezeu. În pacea aceasta, Egoul se topeşte, dar se aude şi se vede puterea energiei care susţine viaţa în întregul univers. Poate că de aceea Bi­blia spune „Pacea să fie cu voi”. Căci dacă pacea-i cu noi, este tot ce avem nevoie pentru via­ţă, inclusiv ce avem nevoie pentru o viaţă lungă.

Povestea femeii care a dovedit, in sfarsit, ca se poate trai si fara bani

Acum 22 de ani, profesoara Heidemarie Shvermer, din Germania, a divortat si s-a mutat la Dortmund. Acolo a impresionat-o numarul mare de vagabonzi din oras, oameni care n-aveau locuinta, n-aveau rude, n-aveau nici bani. Traiau din ce apucau. N-aveau bani, dar erau fericiti. Cel putin, asa i s-a parut ei. Convinsa ca banii nu aduc fericirea, doamna Heidemarie Shvermer a hotarat sa vina in ajutorul acestor oameni necajiti, dar fericiti, cu ce aveau ei nevoie - in nici un caz cu bani.

Magazinul "dai si iei"
Asa a ajuns sa deschida, in Dortmund, un magazin, cum nu exista altul nicaieri in lume: un tip de comert care nu face uz de bani. Face uz numai de troc. Magazinul se numeste "Gib un Nimm" (in traducere aproximativa "dai si iei"), unde oricine poate obtine orice lucru, daca lasa altul in schimb. Magazinul este universal si comercializeaza haine vechi, incaltaminte, obiecte casnice, piese auto, mobilier si chiar servicii. In prima faza, vagabonzii nu s-au inghesuit spre magazin. Poate nu aflasera, poate n-au fost atrasi, poate au crezut ca-i o cursa. S-au inghesuit insa pensionarii si somerii, aducand tot felul de lucururi de care n-aveau nevoie si preluand altele care le erau utile. In scurt timp, magazinul a devenit o curiozitate a orasului.

Totul la schimb
Succesul a depasit asteptarile celei care infiintase magazinul. Se convingea tot mai mult cat de inutili sunt banii, cum ne incurca ei in viata noastra si cum ne creeaza iluzii, cand, de fapt, nu ne pot aduce fericirea. Curand, inimoasa initiatoare a renuntat sa-si mai achizitioneze lucruri noi pentru ea insasi. Tot ce-i trebuia obtinea in sistemul "dai si iei". A dat tot ce a socotit ca adunase intr-o viata fara sa-i foloseasca si a pastrat doar strictul necesar, atat cat sa incapa intr-o valiza si un rucsac. Dar acesta a fost numai inceputul. In anul 1996, femeia a hotarat sa renunte ea insasi la bani. Din cand in cand, ca sa aiba activitate, se ocupa cu spalatul vaselor, dar niciodata nu primea vreun ban. Daca avea nevoie de ceva, cerea sa i se dea "la schimb". Intre timp, cand copiii ei au crescut, s-a mutat - tot la schimb - intr-un apartament mai mic si, de 15 ani, n-a atins cu mana ei nici macar o moneda sau o bancnota. Traieste pe principiul "Gib un Nimm".

A scris doua carti gratis
Heidemarie Shvermer, in prezent in varsta de 69 de ani, a scris doua carti pe tema banilor care nu aduc fericirea - la propriu, nu numai la figurat - iar drepturile de autor a rugat sa fie virate in scopuri filantropice, ca sa le fie de folos celor care inca isi mai inchipuie ca vor atinge fericirea cu ajutorul banilor. Desi nu doreste sa aiba bani, n-a renuntat de vechiul ei cont de la banca, unul modest, care ii aduce lunar o dobanda de 200 euro. Fireste, dobanda n-o ridica niciodata, dar considera ca o rezerva, pentru cazuri neprevazute, este necesara. Intrucat nu are venituri, Heidemarie nu plateste impozite si nici contributii sociale sau asigurari de sanatate. Perfect sanatoasa, la cei 69 de ani ai ei, sustine ca organismul stie sa se apere singur de boli mai bine decat orice medic si orice medicament, pe care trebuie sa-l platesti, desigur, cu bani.

Frumusetea inimii-Folositi aceste tehnici pentru situatii extrem de stresante

A fost descoperit ca pulsul si ritmul inimii,reflecta starea emotionala a unei persoane.Cu cat pulsul este mai fluctuant,starea de spirit este mai negativa si stresul se instaleaza.Ritmul cardiac influenteaza sistemul nervos,sistemul endocrin si sistemul imunitar si sensibilitatea la durere.Stresul survine din perceptiile negative asupra oamenilor,locurilor si situatiilor.Daca noi ne putem schimba perceptiile,atunci ne putem elibera si de stress.Metoda ne arata cum:

Schimbam ritmul cardiac prin sentimente pozitive.
Acumulam rezerve de energie pozitive pentru folosirea lor in situatiile stresante.
Ne debarasam de vechile credinte si emotii negative.
Evadam de stres.

Cele 3 tehnici care urmeaza sunt unelte de indeplinire a acestor teluri:

Concentrare rapida

Concentrare rapida se numeste asa deoarece aduce echilibru emotional si luciditate.Conecteaza individul cu zona de energie a inimii.Permite accesarea unor niveluri superioare de inteligenta si imbunatateste concentrarea,intuitia si luciditatea.
Este un proces simplu in trei pasi de concentrare asupra inimii,respiratiei si senzatiilor:
-Concetrati-va atentia asupra regiunii inimii;
-Respirati simtindu-va inima de 5,6 ori;
-Simtiti ceva frumos cum este multumirea,compasiunea,dragostea.

Respiratia sustinuta:

Folositi aceasta metoda pentru situatii extrem de stresante.Ajuta la modificarea starii de spirit si la reducerea stresului in timp.Este un proces in 4 pasi de concentrare,respiratie,simtire si modificare:
-concentreaza-te asupra inimii cand inspiri si asupra plexului solar cand expiri;
-fa asta timp de cel putin 30 de secunde;
-concentreaza-te asupra unei senzatii frumoase.In timp ce respiri imagineaza-ti ca acumulezi energia pozitiva.
-schimba-ti atitudinea alegand o senzatie pozitiva care sa o anuleze pe cea negativa.Fa asta timp de cateva minute.

Incetinirea proceselor:

Aceasta tehnica te ajuta sa gasesti noi solutii la o problema.Incetineste procesele mentale mentale si emotionale pentru o gandire mai clara.
Este un proces de pauza,detasare,activare si senzatie;
-incearca sa pui pauza emotiilor negative;
-concentreaza-te asupra inimii cand inspiri si asupra plexului solar cand expiri;
-gandeste-te la ceva frumos si incearca sa iti pui intrebari legate de problema.
-incearca sa gasesti un raspuns la intrebarile pe care ti le pui.Retine ideile si noteaza-le.

sursa HEART MATH

A fi in pas cu sufletul

Azi am vazut urmatorul mesaj care in contextual actual chiar mi s-a parut interesant:

“Am auzit o istorioară despre un grup de europeni care au plecat în expediţie prin Tibet împreună cu un şerpaş. Hotărâţi să ajungă într-o singură zi la tabăra unde erau aşteptaţi, au tot grăbit urcuşul, îndemnându-şi însoţitorul să meargă mai repede şi refuzând orice propunere de a face un popas. După multe ore de drum tibetanul s-a oprit fără un cuvânt, s-a aşezat pe o piatră şi a închis ochii. Cercetătorii l-au întrebat ce face, i-au vorbit, l-au rugat, l-au ameninţat că nu-i mai dau nici o plată dacă nu se ridică imediat să-i conducă la locul dorit. Călăuza a rămas neclintită. După o oră şi ceva a deschis ochii, s-a ridicat scuturându-şi un pic veşmintele şi a pornit cu pas liniştit, chemându-i pe oameni să continuie drumul. Aceştia au venit muţi de uimire. După o vreme, cineva a rupt tăcerea şi l-a întrebat ce l-a făcut să se oprească în felul în care o făcuse şi ce l-a înduplecat până la urmă să reia urcuşul.
Şerpaşul a spus: „Trupurile noastre s-au zorit prea mult. Trebuia să ne oprim şi să aşteptăm până ne ajung din urmă sufletele, altfel călătoria noastră n-ar fi avut sorţi de izbândă.“

Povestea aceasta mi-a adus aminte o alta. Tot despre un tibetan.
El nu însoţea pe nimeni, ci plecase de unul singur spre o mânăstire ridicată în vârf de munte. Pe drum l-a prins o ploaie cu fulgere şi tunete.
Omul a găsit un han unde să se adăpostească abia după ce s-a lăsat întunericul. A schimbat câteva vorbe cu stăpânul locului, a mâncat ceva şi s-a dus la culcare. Dar nici nu s-a luminat bine de ziuă şi călătorul era gata de plecare. Hangiul s-a uitat pe fereastră, a văzut cum toarnă cu găleata şi a spus: „Unde te duci, omule, pe vremea asta? E prăpăd, n-o să apuci să ajungi nici până la următorul han, darămite sus, la mânăstire!“ Drumeţul a deschis uşa şi i-a răspuns din prag: „Nu-ţi fă griji. Sufletul meu a ajuns demult acolo, aşa că picioarelor mele le este uşor să-l urmeze.“

Foarte probabil că istorioarele nu au fost născute deodată, ca gemenii, de acelaşi povestitor. Dar dacă le afli pe amândouă nu ai cum să nu te întrebi ce înseamnă a fi cu adevărat în ritm cu propriul suflet. Să nu îngădui trupului să gonească orbeşte îndemnat de urgenţe care te rup de sensul adânc al vieţii şi îţi barează chiar drumul spre culmea la care aspiri? Dar să laşi sufletul să se desprindă de celelalte învelişuri mai încete ale fiinţei, să-şi ia avânt pentru a marca locul unde şi ele vor ajunge, puse în mişcare de energia lui colosală? Şi de ce tocmai sufletul să fie înainte-mergător şi nu raţiunea sau voinţa? De ce tocmai sufletul să fie călăuza noastră prin lume, ce îl face pe el să deţină cunoaşterea care îi trebuie pentru a ne conduce la capătul nopţii?
La întrebarea aceasta primim răspuns atunci când întâlnim oameni în care sufletul vibrează fără măsură. Ceea ce spun ei este adevărat.
Au uşurinţa de a lăsa o amprentă în viaţa noastră şi atunci când nu-şi propun să transmită ceva. Totuşi ceva se comunică chiar prin simpla lor prezenţă. Au o înţelegere caldă a lucrurilor, un fel natural de a fi care face ca tot ceea ce este unic în fiinţa lor să intersecteze ceva universal.
Cei care au suflet se bucură să-i aprecieze pe cei din jur, să participe viu la frumuseţea pe care o presimt în ei, chiar şi atunci când aceştia nu-şi cunosc şi nu-şi celebrează frumuseţea interioară.
De ce să-i acordăm credit sufletului în propria viaţă? Pentru că a avea suflet înseamnă a fi conectat la prezenţa divină.

Idei miraculoase si frumusetea omului

Aceste gesturi au puteri miraculoase; ele ne vindeca de ura pe care unii ne-au obligat sa o inghitm ani la rand.

Prin gesturi marunte, din care razbat emotii pozitive, se va naste mai tarziu acea stare spirituala normala care trebuie sa caracterizeze o natiune.
Ionel Ujica

Un nou tip de lanţ uman: nişte necunoscuţi lasă cadouri în spaţii publice
Ideea a luat amploare, cadourile fiind mici atenţii pe care şi le permite oricine şi care au scopul de a produce un zâmbet: o cafea, câteva banane, o ciocolată sau un tricou. Cadourile sunt însoţite de un bileţel: „Cu drag, pentru cine are nevoie”
În Statele Unite, acum câțiva ani a apărut un curent social aparte: persoane care au rămas în anonimat au început să lase mici ”cadouri” în comunitate. Mărunțiș în cabina telefonului pubic, o umbrelă în stația de autobuz pe timp de ploaie, cafea plătită în avans pentru următorul client. Niște timișoreni au adaptat trendul și, de câteva luni, le îndulcesc viața concitadinilor lor ori le lasă obiecte folositoare.

„Cu mult drag, pentru cine are nevoie”

Pentru că țin la anonimat însă vor să își facă gesturile cunoscute, găsind astfel noi adepți, își spun Asociația Look Inside. Totul a început în noiembrie. O pereche de cizme noi de piele și o pereche de jeans de firmă au fost lăsate în zone circulate din Timișoara cu câte un bilețel pe ele. „Cu mult drag pentru oricine are nevoie”. Biletul avea și un post–scriptum: „Ajută și tu pe cineva fără să ceri nimic în schimb”. Cadourile lăsate prin oraș au continuat să apară: o carte bună într-un tramvai, o ciocolată într-o cabină de telefon public, câteva banane, un fir de bambus ornamental, o pungă cu detergent și așa mai departe. Fiecare gest a fost fotografiat și pus pe Facebook, pe profilul asociației. Vestea s-a dus repede și alți timișoreni au început să contribuie la campanie.
O cutie cu bomboane lăsată pe o bancă

Ileana Garconiță a făcut zilele acestea primul ei gest „dulce”. A lăsat, cu bilețel, o cutie de praline de ciocolată, în Piața Unirii. „Cu drag, unui om care are nevoie de un mic imbold dulce”, a scris tânăra pe un bilețel lipit de cutia cu bomboane. A ochit un loc vizibil pe mobilierul urban din zonă și și-a lăsat darul. Ceva mai încolo, a pus și un pliculeț de cafea instant, pentru un timișorean dornic de energie în pauza de masă.
Tânăra povestește că a observat pe rețelele sociale campania de bunătate pornită în orașul de pe Bega și s-a gândit să continue gesturile gratuite, fără să îi cunoască pe iniţiatori. „Am văzut pe Facebook fotografii cu mici cadouri lăsate pe stradă și mi-a plăcut foarte mult ideea. Este un gest foarte frumos de trezire a simţului cetățenesc. E acțiune. Și mai e ceva: un gest care aduce un zâmbet. Acum două zile am văzut acest lucru și am decis imediat să continui”, a declarant Ileana Garconiță, o tânără de 34 de ani care lucrează în consultanță.
Ideea unor tineri care vor o lume mai umană

Pe Facebook, Asociația Look Inside are peste 1.400 de prieteni. Tot aici este promovată campania „un om dă mai departe”. „Ne-am gândit să dăm drumul unei roți a binelui în Timișoara. Proiectul nostru e simplu și din suflet. Luați o eșarfă, o carte, un borcan de gem, o pernă, orice, absolut orice aveți și doriți să dați mai departe, scrie-ți un bilet: „ Din suflet, pentru oricine are nevoie.. Cu drag,...un OM ! PS: ajută și tu pe cineva fără să ceri nimic în schimb” – este mesajul transmis.
Cei care au avut ideea sunt 14 tineri cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani. Unii studenți, alții au joburi deja, dar toţi vor să trăiască într-o lume mai umană, spun ei. „Încercăm să îi facem pe oameni conștienți că pot avea compasiune fără să piardă nimic, să îi facem conștienți de umanitatea lor. Sunt lucruri simple, care vin din suflet”, explică Vincențiu Rădoi, 28 de ani, inginer IT la o multinațională.



Ne intrebam uneori daca putem face ceva...semnificativ. De la un gest simbolic, necantitativ... au pornit si continuat... multe "realizari umane". Mare parte din ceea ce detinem inutil pentru noi...ar debloca circulatia unor "energii"- bunuri concrete sau subtile [informatii multiplicabile] Acestea in circulatie... acolo unde sint necesare...ar avea un efect vizibil... chiar si asupra noastra, sau mai ales. ...all4fun... it is...we are...one...life-being!

De ce nu sunt iubiti Copiii Supradotati?

Exista multă mitologie despre copiii supradotaţi.Deseori sunt priviţi ca nişte ciudăţenii de circ, ca nişte salvatori potenţiali în situaţii de criză,ca trimişii lui Dumnezeu pe pământ, ca nişte excelente maşini de lucru pe probleme imposibile.Toate aceste opinii ascund de fapt o incredibilă laşitate socială a adulţilor care ar i putut i, dar care nu au ajuns ceea ce au visat, căci au ales surogatul plăcerii în locul aridei şi diicile căi a virtutii. Este extraordinar cum mitul lui Heracle este încă atât de actual.

El a trebuit să aleaagă între plăcere şi virtute şi alegând virtutea şi-a dezvoltat abilităţile la nivelul unui semizeu.Este exact ceea ce se intâmplă cu un copil,adolescent,adult,bătrân care alege să trăiască cu demnitate şi devotament, cu adevăr şi frumuseţea suletească, cu bunătate, altruism şi generozitate, asumându-şi toate riscurile. În aceste condiţii orice om dacă alege calea virtuţii ajunge să-şi dezvolte abilităţile şi poate deveni supradotat.

Omul obişnuit alege însă calea plăcerii, a confortului, a minimului efort cu maxim de proit, a egocentrismului, a orgoliului şi fricii,a poziţiei sociale pe înşelăciunea altuia,a minciunii, furtului, oportunismului,linguşelii, compromisului permanent şi laşităţii, urii,geloziei,invidiei.
Aceasta ne duce la o constatare absolut zguduitoare,prostia este o opţiune personală,nu un dat biologic.

Cei care-şi ratează existenţa o fac deliberat în urma unei alegeri de tip etic sau neetic.În momentul în care un om hotărăşte să-şi schimbe viaţa şi să respecte talantul biblic pus de Dumnezeu în el şi să-l înmulţească, atunci încep să i se trezească la viaţă abilităţi de mult negate şi uitate.Această reconversie este extrem de rară însă la oameni, o trecere de la negativ la pozitiv trece obligatoriu prin zero, adică prin momente de criză a personalităţii când omul nu mai are nici un fel de valori pe care să se bazeze şi atunci trebuie să se deschidă spre drumul virtuţii.

„Pericolul” supradotaţilor .Se pune clar problema obstacolelor pe care le întâmpină un copil în calea sa în procesul alegerii de drum. Deseori laşitatea adulţilor îl direcţionează spre drumul plăcerilor uşoare şi atunci ratează supradotarea.“Cum adică să iasă copilul acesta mai deştept ca mine?” se întreabă o mulţime de părinţi,profesori, sau cunoscuţi. Inventivitatea dovedită pentru a distruge,corupe,bloca sau deturna abilităţile înalte ale copiilor este fără margini. Sunt sisteme validate şi legalizate care se ocupă cu aplatizarea abilităţilor copiilor, începând din familie, comunitate, şcoala, societatea largă sau mediul de munca.

Oamenii încep să caute persoanele supradotate numai în caz de pericol căruia nu-i pot face faţă, de criza datorată unei probleme tehnice a cărei răspuns nu-l pot găsi sau în condiţiile de sinceritate totală inaintea unei catastrofe de de proporţii, când au nevoia leadership-ului unor oameni lucizi şi responsabili, sau uneori când iubesc De fapt atunci se redeschide poarta opţiunii reînnoite a alegerii drumului virtuţii în locul drumului plăcerii pentru mulţi oameni.

În aceste condiţii mulţi încep să realizeze că de fapt duc o viaţă falsă şi inutilă, că nu-şi găsesc rostul şi menirea şi că trebuie să se schimbe cu orice preţ,oricât de mare pentru că viaţa lor să nu se irosească în vânt.În timpuri blânde când nu există nici o presiune prea mare asupra oamenilor, aceştia preferă să gândească supericial, liniar şi evita efortul intelectual al unor probleme diicile.

Plăcere contra virtute

Este un mecanism social vechi şi riscant, o lupta absurdă între plăcere şi virtute, între compromis şi realizare, între eşec şi succes, între nimeni şi cineva, între realist şi idealist, între sclavie şi libertate. Este însă un joc vechi cu care ne-am învăţat şi numai putem concepe alt joc. Jocul nostru conţine tensiuni, asuprire, răzbunare,războaie, estetică, imagine socială, confort, toate acestea ducând rapid la epuizarea şi distrugerea mediului natural. Din păcate lumea pe care am construit-o seamănă cu un port în a cărui gură au eşuat un număr de nave a căror catarge ascunse sub apă înţeapă alte nave ce vor să intre în port şi le face să eşueze şi ciclul se repetă.

Cu toate acestea omul s-a născut cu capacitatea de a i supradotat şi biologic vorbind,poate recupera această capacitate oricând, cu mult efort ce-i drept. Un biolog american a făcut o remarcă extraordinară “la întrebarea pusă de multă lume dacă omul este iul Lui-Dumnezeu sau urmaşul maimuţei, răspunsul este unul singur: unii oameni sunt fii lui Dumnezeu, alţii se trag din maimuţă”. Este în cele din urmă o problemă de opţiune personală...
Să facem un efort de imaginaţie şi să ne închipuim cum ar putea arăta o lume în care oamenii şi-au atins potenţialele naturale şi au ajuns inteligenţi,buni, geneoşi, harnici, morali,implicaţi în problemele cetăţii,creativi,umani,politicoşi….adică nişte oameni perfect normali.

Florian Colceag este Preşedinte consortiu EDU-GATE,Preşedinte IRSCA GIFTED EDUCATION,membru în Club of Rome,WCGTC, ECHA,Asia Pacific Federation, NIEX,membru fondator a primei reţele internaţionale de policy makers în educaţie,membru fondator al Consor
tiului European pentru Copiii cu Nevoi Speciale de Educaţie.

Nivelul Fiinţei

Scris de Samael Aun Weor

Cine suntem? De unde venim? Încotro ne îndreptăm? Pentru ce trăim? De ce trăim?...

În mod incontestabil, bietul "Animal Intelectual" în mod greşit numit om, nu numai că nu ştie, ci pe deasupra nici măcar nu ştie că nu ştie...

Cea mai rea dintre toate este situaţia atât de dificilă şi atât de ciudată în care ne aflăm, ignorăm secretul tuturor tragediilor noastre şi cu toate acestea suntem convinşi de faptul că ştim totul...

Duceţi un "Mamifer Raţional", o persoană din cele care în viaţă îşi închipuie că sunt influente, în mijlocul deşertului Sahara, lăsaţi-o acolo, departe de orice oază, şi observaţi dintr-o aeronavă tot ce se întâmplă...

Faptele vor vorbi de la sine; "Umanoidul Intelectual", cu toate că îşi închipuie că este puternic şi se crede un om şi jumătate, în fond, se dovedeşte înspăimântător de slab...

"Animalul Raţional" este prost sută la sută; gândeşte despre el însuşi cele mai bune lucruri; crede că se poate dezvolta minunat prin intermediul Grădiniţei, Manualelor de Bune Maniere, al Şcolilor Primare, al Liceelor, al Bacalaureatului, al Universităţii, al bunul prestigiu al lui tăticu', etc., etc., etc.

Din nenorocire, în spatele atâtor studii şi bune-cuviinţe, titluri şi bani, ştiind bine că orice durere de stomac ne întristează şi că, în fond, continuăm să fim nefericiţi şi mizerabili...

Ajunge să citim Istoria Universală pentru a şti că suntem aceiaşi barbari din străvechime, şi că, în loc să devenim mai buni, am devenit mai răi...

Acest secol XX, cu toată spectaculozitatea sa, războaie, prostituţie, sodomie mondială, degenerare sexuală, droguri, alcool, cruzime exorbitantă, perversitate extremă, monstruozitate, etc.,etc.,etc. este oglinda în care trebuie să ne privim; nu există deci un motiv temeinic pentru a ne făli că am ajuns la o etapă superioară de dezvoltare...

A gândi că timpul înseamnă progres este absurd, din păcate "ignoranţii cultivaţi" continuă îmbuteliaţi în "Dogma Evoluţiei"...

În toate paginile sumbre ale "Negrei Istorii", găsim întotdeauna aceleaşi îngrozitoare cruzimi, ambiţii, războaie, etc...

Totuşi, contemporanii noştri "Super-Civilizaţi" încă sunt convinşi de faptul că războiul este ceva secundar, un accident trecător ce nu are nimic de-a face cu atât de mult trâmbiţata lor "Civilizaţie modernă".

Bineînţeles, ceea ce contează este modul de a fi al fiecărei persoane; unii subiecţi vor fi beţivi, alţii abstinenţi, aceia cinstiţi şi ăştialalţi neruşinaţi; în viaţă există de toate...

Masa este suma indivizilor; ceea ce este individul, este şi masa, este şi Guvernul, etc...

Masa este deci, extensia individului; nu este posibilă transformarea maselor, a popoarelor, dacă individul, dacă fiecare persoană, nu se transformă...

Nimeni nu poate nega că există diferite niveluri sociale; există oameni de Biserică şi de bordel; oameni de comerţ şi oameni de la ţară etc...

Tot aşa există diferite Niveluri ale Fiinţei. Ceea ce suntem în interior, splendizi sau meschini, generoşi sau zgârciţi, violenţi sau liniştiţi, caşti sau desfrânaţi, atrage diferitele circumstanţe ale vieţii...

Un desfrânat va atrage întotdeauna scene, drame şi chiar tragedii de lascivitate în care se va vedea implicat...

Un beţiv va trage beţivii şi se va afla mereu prin baruri şi cârciumi, acest lucru este evident...

Ce va atrage cămătarul, egoistul? Câte probleme, închisori, nenorociri?

Totuşi lumea plină de durere, obosită de a mai suferi, vrea să se schimbe, să întoarcă pagina istoriei sale...

Bieţii oameni! Vor să se schimbe şi nu ştiu cum; nu cunosc procedeul; se găsesc într-o situaţie fără ieşire...

Ceea ce li s-a întâmplat ieri, li se întâmplă azi şi li se va întâmpla mâine; repetă mereu aceleaşi greşeli şi nu învaţă lecţiile vieţii nici cu lovituri de tun.

Toate lucrurile se repetă în propria lor viaţă; spun aceleaşi lucruri, faca aceleaşi lucruri, se plâng, de aceleaşi lucruri...

Această repetiţie plictisitoare de drame, comedii şi tragedii, va continua atâta timp cât cărăm în interiorul nostru elementele nedorite ale Mâniei, Lăcomiei, Desfrâului, Invidiei, Orgoliului, Lenei, Gurmandismului, etc.,etc...

Care este nivelul nostru moral?, sau mai bine am spune: care este “Nivelul nostru al Fiinţei”?

Atâta timp cât “Nivelul Fiinţei” nu se schimbă radical, repetarea tuturor mizeriilor, scenelor, nenorocirilor şi necazurilor noastre va continua...

Toate lucrurile, toate circumstanţele care se petrec în exteriorul nostru, pe scena acestei lumi, sunt exclusiv reflectarea a ceea ce purtăm la nivel interior.

Pe bună dreptate putem afirma solemn că “exteriorul este reflectarea interiorului".

Când cineva se schimbă şa nivel interior şi acea schimbare este radicală, exteriorul, circumstanţele, viaţa, se schimbă deopotrivă.

Am observat în aceste timpuri, (anul 1974), un grup de persoane care au invadat un teren străin. Aici în Mexic astfel de persoane primesc curiosul calificativ de "PARAŞUTIŞTI".

Sunt vecini ai cartierului rural CHURUBUSCO, se află foarte aproape de casa mea, motiv pentru care i-am putut studia îndeaproape...

A fi săraci niciodată nu poate fi un delict, însă ceea ce este grav nu constă în aceasta, ci în “Nivelul lor al Fiinţei”...

Zilnic, se bat între ei, se îmbată, se insultă reciproc, se transformă în asasini ai propriilor lor tovarăşi de nenorocire, trăiesc desigur în colibe infecte, în care, în locul iubirii domneşte ura...

De multe ori m-am gândit că dacă oricare subiect dintre aceia, ar elimina din interiorul său ura, mânia, desfrâul, beţia, bârfa, cruzimea, egoismul, calomnia, invidia, amorul propriu, orgoliul, etc.,etc.,etc., ar plăcea altor persoane, s-ar asocia prin simplă Lege a Afinităţilor Psihologice cu oameni mai rafinaţi, mai spirituali; acele noi relaţii ar fi definitive pentru o schimbare economică şi socială...

Acesta ar fi sistemul care i-ar permite acelui subiect, să abandoneze "cocina", "cloaca mizerabilă"...

Aşadar, dacă într-adevăr vrem o schimbare radicală, ceea ce trebuie să înţelegem mai întâi este că fiecare dintre noi (fie că este alb sau negru, galben sau arămiu, ignorant sau erudit), se află la un anumit “Nivel al Fiinţei”.

Care este "Nivelul nostru al Fiinţei"? Voi aţi reflectat vreodată asupra acestui lucru? Nu ar fi posibil să trecem la alt nivel dacă ignorăm starea în care ne găsim.

http://www.vopus.org/ro/gnoza-gnosticism/psihologie-autocunoastere/nivelul-fiintei.html

Aventura constiintei

Calea aventurierului este predominant de feminina.In lume exista pericole.?DA.Dar pentru aventurier,pericolul este acceptat.Pentru ca aventurierul stie ca viata este presarata de riscuri si ca,de asemenea,lucrul acesta o face sa fie exaltanta.Spre deosebire de las,aventurierul traieste cu capul scos din nisip.El contempla lumea,cu ochii larg deschisi,lumea care este aici la dispozitia lui.Si zimbeste.larg.Energia fierbe in el,pentru ca aventurierul stie ca are imensa putere de a alege ce traieste-si chiar sa incline evenimentele in sensul dorintelor sale.El stie ca actiunea este cheia acestei puteri-el stie ca,de fiecare data cind va decide cumva,va actiona in sensul acela,va fi creator.Creatorul a ceea ce va vrea el sa isi creeze;placeri,provocari,experiente,victorii,bogatie,cunostinte,putere...Aventurierul stie ca cel mai mare mister se afla in el insusi-si ca poate sa il exploreze si sa extraga seva din el.El stie ca lumea inconjuratoare se inclina in fata vointei acestui mister pe care il are in el.Aventurierul se bucura de actiune.El vrea puterea si bogatia-si a inceput sa ii placa sa invete sa actioneze pentru a si le oferi,pentru a le atrage spre el.Aventurierul nu se multumeste cu lucruri aflate din auzite.El se deplaseaza,experimenteaza.Asculta si verifica.El utilizeaza resursele potrivite la momentul potrivit,deoarece cuvintul lui de ordine este ADAPTARE Nu este violent,nu este dur,dar stie sa se apere.Este blind,este tandru,este fericit,este puternic.Aventurierul este o fiinta completa,Cer si Pamint impreuna,Dumnezeu si Diavoli aliati.E bine sa stai pe linga un aventurier;el este ca un izvor acolo unde cuiva ii este sete;este ca un arbore de piine acolo unde cuiva ii este foame;este ca un palmier acolo unde bate soarele.El este ca un soare acolo unde se intinde ghiata.Aventurierul are un scop;mereu mai mult.Mereu mai departe.Mereu mai sus...Aventurierul vrea putere cu scopul de a crea sau de a modifica experienta spre libera plenitudine si armonie si cu sopul de a-i ajuta pe ceilalti sa faca la fel.

 Erica Guilane-Nachez

Ne trebuie un hipnotizator

In copilarie,rolul acesta a fost preluat de mama,tata,bunici.In Occident este uzitat termenul de urgenta spirituala"pentru a descrie manifestari somatice si psihice care pot fi usor confundate
cu tulburari psihice,in timp ce ele anunta in fapt trezirea spirituala.Este echivalentul bolii intiatice din culturile shamanice,care il obliga pe viitorul shaman la o transformare in plan spiritual.Curentul transpersonal in psihologie este singurul care vizeaza in mod direct astfel de nevoi si de trairi,inglobind in arsenalul sau terapeutic metode si tehnici imprumutate din traditiile meditative orientale,precum si din culturile samanica.Psihologii transpersonali continua sa fie priviti de adepti abordarilor traditonale cu scepticism,ironie si rezerva critica

.DESPRE TRANSE;Un principiu esential este acela ca noi traim majoritatea timpului intr-o stare de transa.Actionam asemeni unor persoane hipnotizate conformandu-ne unor comenzi care vin din exterior.Orice schimbare pe care o facem,in planul personalitatii sau in oricare alt plan alt vietii noastre,echivaleaza in fapt cu a inlocui o transa cu alta.Putem schimba transele prin schimbarea atentiei.Daca ne focalizam pe probleme,problemele noastre se vor amplifica.

Daca ne focalizam asupra resurselor,acestea se vor inmulti.Lucrurile aceste a sunt cu atit mai evidente la nivelul relatiilor interumane;copii doresc atentia parintilor,adolescentii se lupta pentru atentia grupului.Dar,pentru a schimba focalizarea atentiei si implicit transa,in cele mai multe cazuri avem nevoie de altcineva -un ,,hipnotizator'care sa ne capteze atentia si sa o indrepte catre altceva.In copilarie,rolul hipnotizatorulrui a fost preluat,pe rind,de mama,tata,bunici,profesori etc.

La maturitate,prietenii,sefii,liderii politici,agentiile de publicitate etc,sunt cei care ne capteaza si ne orienteaza permanent atentia.In terapie,psihoterapeutul este cel care schimba focalizarea atentiei,in coaching,coach-ul tec.In voga acum in rindul expertilor in coaching este Legea Atractiei.In termeni romanesti,cine se aseamana se aduna sau,daca vreti,ban la ban trage,Legea Atractiei are drept corolar faptul ca realitatea externa pe care o experimentam reflecta realitatea interna,fapt care ii confera o mare utilitata practica;daca operam o mare schimbare in interior,la nivelul credintelor noastre,circumstantewle se vor modifica corespunazator in mod automat.Ideea lui Buddha-,,Ne cream viata prin gindurile noastre"-isi dovedeste inca odata validitatea si actualitatea;daca vrei sa fi bogat,trebuie sa gindesti ca un om bogat.

Daca vrei sa obtii un lucru sau o abilitate,trebuie sa iti imaginezi ca l-ai obtinut sau ca posezi deja.Ceea ce amineste de un verset din Evanghelia dupa Marcu;,,Toate cite cereti rugindu-va,sa credeti ca le-ti primit,si le veti avea".Sau:nu numai ca traim intr-o transa,dar insasi viata noastra este un vis.Acest lucru este postulat de toate traditiile samanice.Pentru samani,intreg universul viseaza.In opinia lor,atunci cind suntem bolnavi,noi visam un vis de boala;atunci cind suntem prosperam,visam un vis de abundenta.

Cind performeaza un ritual de vindecare,samanul nu afirma ca vindeca,spune ca el doar ajuta pe cel suferind sa schimbe visul.Dincolo de aceasta viziune magica asupra lumii,a ne concepe propria existenta ca pe un vis are o mare putere transformatoare.In primul rind, creeaza premisele detasarii.Nu ne mai agatam,nu ne mai identificam cu ceea ce ne imaginam ca suntem.Noi credem ca suntem intr-un fel sau altul,ca avem o personalitate bine definita,dar aceasta este o iluzie.In realitate,ni se pune o eticheta,noi o acceptam,sau ne punem singuri o eticheta,si apoi-dintr-o nevoie de coerenta-incercam prin tot ce facem sa confirmam eticheta respectiva.

Multe dintre nevoile noastre sunt false nevoi.Este un vis care trebuie schimbat.Ce se poate face in acest sens?Sa constientizam ca visul pe care-l traim ca duce la alienare,la distrugerea mediului,a relatiilor cu ceilalti si in final la propria distrugere.Apoi sa incercam sa visam un alt vis,mult mai prietenos vietii,un vis reparator si vindecator,caruia sa-i oferim suficienta energie pentru a deveni realitate.Un proverb hawaiian spune ca vindecarea vine din interior prin intermediul dragostei...

rev psihologia;Virgiliu Ricu,Managing Director al Chiron Consulting si senior consultant in resurse

Am uitat să strălucesc!

”A fost odată ca niciodată, într-o pădure oarecare, o buburuză care a întâlnit un licurici.
Buburuza și licuriciul s-au îndrăgostit și au hotărât să rămână împreună pentru totdeauna. Numai că, și-au dat seama că în pădure erau o mulțime de obstacole, lipsite de importanța pentru alții, dar care pe ei i-ar putea despărți: o crenguță, o pietricică, o frunză…
Și atunci, buburuza și licuriciul au hotărât să se țină tot timpul de mână, pentru ca nimic să nu-i poată despărți. Se plimbau împreună prin pădure și erau foarte fericiți. Dar într-o zi, licuriciul a constatat că buburuza dispăruse.Nu mai știa dacă el a lăsat-o de mână sau daca ea i-a dat lui drumul mâinii, dar asta nici nu contează în povestea noastră. Contează numai că licuriciul, singur și trist, a căutat buburuza sub fiecare frunză, sub fiecare crenguță, dar nu a găsit-o.
Licuriciul era din ce în ce mai trist și i se părea că pădurea nu mai are niciun gust, niciun sens, niciun farmec…Și cum se plimba licuriciul foarte trist, s-a întâlnit cu o furnică. Licuriciul i-a povestit furnicii ce i se întâmplase, iar furnica i-a spus:
- Licuriciule, poate dacă AI STRĂLUCI tare, tare, buburuza te-ar vedea, oricât de departe ar fi și s-ar întoarce la tine.
-Stii că ai dreptate ? a spus licuriciul. Eram așa de trist, încât AM UITAT SĂ STRĂLUCESC!”

De cele mai multe ori, tristețea și panica ne copleșesc în așa masură încât uităm cât de valoroși suntem, nu ne mai permitem să ”strălucim”, ca atunci când aveam motive să o facem.Dacă nu mai avem valorizarea exterioară, dacă nu ne este satisfăcută nevoia de a fi utili, ne considerăm lipsiți de valoare. Uneori, durerile provocate de eșecuri, de nereușite, ne îmbracă într-o culoare lipsită de strălucire. Ne cufundăm în apatie, în victimizare, refuzând (de cele mai multe ori, fără să ne dăm seama) să mai fim văzuți de persoanele dragi de lângă noi.

Nu uitați: CEL MAI MARE DUȘMAN AL OMULUI ESTE EL ÎNSUȘI!

Arta de a invinui tot timpul pe altcineva

Desi tot timpul din diverse surse autentice aflu,ca doar eu sunt raspunzator pentru tot ceea mi se petrece,inca imi este greu sa ies din stadiu de creatura dependenta, care uneori doar se taraste si se chinuie sa supravietuiasca,imi este greu inca sa imi asum rolul de Cocreator alaturi de Marele Creator.Va spun ca ani intregi de neimpliniri si frustrari, adeseori ma fac sa ignor orice sfat competent din partea surselor spirituale,si nu de putine ori, am acest imbold ''omenesc''de a injura tot timpul, tot ce mi s-ar parea mie,ca ar fi cauza necazurilor mele,incepand cu conditiile de viata,soarta,conjuncturi,ca sa nu mai vorbim de Guvern.

E atat de simplu,doar injuri,si iar injuri si aceasta furie,manie,frustrare nu face altceva decat sa se autoalimenteze singura,astfel ca uneori sunt zile cand nici nu mai stii de ce esti suparat,doar injuri si atat.Evident ca guvernul este cel mai bun pretext,dar de m-as oprii,ne-am oprii doar la atat.Insa ies pe strada,merg la alimentara si sesizez ca daca nu as fi fost atent la cumparatura,as fi fost tepuit.

Rasuflu usurat ca am fost pe faza,insa in gand o injur.Merg cu metroul si la coborare doua femei se ciocnesc din greseala putin mai dinamic,deci,ce as putea auzi in Romania,ca schimb de politeturi? ati ghicit,proasto,vaco,proasta e mata.Am sesizat ca poti fi injurat si atunci cand pentru o perioada scurta nu mai corespunzi acelorasi ''vibratii pline de noroi'' iar aceste injuraturi au ''conotatii celeste''M-nezei matii''.Ma intreb daca exista cumva si o ''gena a injuraturii'' care se gaseste din pacate, din plin in poporul roman.Uneori ma intreb, de ce nu m-am nascut in alt popor,insa imediat imi dau seama ca nu degeaba m-am nascut aici,''caile usoare''sunt frumoase si placute'' dar nu cresti destul de mult,aici ar fii poate, si calea mea de vindecare.Cum?.Prin faptul ca trebuie sa imi asum, ca si eu fac parte din acest program, ca am contribuit pe anume plan la tot ce se petrece in jurul meu.,

Nu am inteles bine acest lucru pana nu am citit cartea ''Zero limite'',unde se vobeste despre interdependenta la nivel subconstient a tuturor celor care fac parte din viata noastra,cartea unde gasesti cea mai simpla si una dintre cele mai eficiente rugaciuni si metode de purificare''Terapia iertarii''.Suntem poate poporul cel mai controversat,un popor considerat grobian,un popor de tigani,vedeti si stirea cu violonista romanca,carora vamesii nemti o numeau tiganca si considerau ca a debarcat din avion ilegal pe pamantul Germaniei.Evident ca au hartuit-o si i-au facut tot facut tot felul de mizerii,astfel ca aceasta femeie este traumatizata in urma acestei experiente.Cine credeti ca ar fi de vina pentru tot ceea ce se petrece,Guvernul nu-i asa.Cat de comod,de parca nu sunt satul de cat mult am injurat guvernul zilnic,mai ales cand vad stirile si empatizez cu protestatari.Stiti ce spunea un mare trainer?.Ca cel mai puternic instinct nu este cel de supravietuire,ci acela de a repeta la nesfarsit un lucru care ni s-a parut noua ca a mers odata.

La acest capitol se pare ca ne-au intrecut si sobolanii, care au dat dovada de mai multa flexibilitate la proba labirintului.Dar sa nu las lucrurile in suspensie,spuneam ca suntem considerati un popor grobian, sau mai degraba am devenit prin infometare sustinuta de dictaturi,am devenit mai animalici fiindca am fost redusi doar la stadiul de subzistenta,si toate acestea in pofida faptului ca suntem poporul care poate fi considerat o pepiniera de inteligenta si talente.Insa ne-am blocat,si avem senzatia ca suntem neputinciosi datorita la tot ce ni se intampla.

Sunt oare solutii,de iesire in primul rand a crizei noastre interioare?.Imi aduc aminte de o plancarda a unui cuplu tanar din ''Piata Universatii'' cu lozinca ''singura solutie,o revolutie interioara''.Ce am dedus eu din aceasta lozinca?.Am dedus un lucru,ca in fiecare dintre noi se afla un mic dictator,toti cautam sa ne controalam unii pe altii,in diverse medii,pana si in cuplu,si ca nu difera decat scara,proportia la care se exprima fiecare.Si atunci pentru ce am vrea o revolutie exterioara?.Cine a vazut filmul ''ferma animalelor''ar intelege mai bine, ca solutia nu este sa schimbam o dictatura cu alta dictatura.

Cat de greu ar considera cineva ca ar fi,recitarea doar a patru fraze ''imi pare rau,te iubesc,multumesc,te rog iarta-ma'' pentru a fi facuta de mii de oamenii la unison?.Aceste fraze au rolul de a purifica orice program,legat de guvern,saracie,invadarea tarii sub diverse forme.In exterior poti fi dezbinat sub diverse forme,dar in forurile noastre launtrice, putem fi extraordinari de uniti cu aceasta rugaciune,program de purificare sau ''terapie a iertarii'' cum i se mai spune.Puteti sa intrezariti ce s-ar ptrece daca timp de o saptamana, timp de o ora pe zi,la aceeasi ora, fiecare ar spune ar spune cele patru fraze Dumnezeului launtric gandindu-se in acelasi timp la prosperitatea Romaniei?.

Tu ce lup hranesti?

Intr-o seara, un batran indian ii explica nepotului sau ce lupta teribila se da in interiorul fiecarei persoane. Si ii spunea asa:

- Exista in fiecare dintre noi doi lupi: lupul Raului. El este furia, gelozia, invidia, tristetea, regretele, aroganta, cupiditatea, vinovatia, inferioritatea, minciuna, orgoliul, superioritatea, si egocentrismul. Si exista si lupul Binelui. El este bucuria, pacea, iubirea, speranta, linistea, modestia, bunatatea, bunavointa, generozitatea, adevarul si compasiunea.

Dupa o clipa de gandire nepotelul il intreaba:

- Bunicule, si care lup castiga?

La care batranul indian ii raspunde simplu:

- Cel pe care il hranesti.

Meditaţia Shenu, a Infinitului şi a Crucii de Lumină

Aceasta meditaţie concepută de Patrick Zeigler se află într-o continuă evoluţie. În continuare o
aveţi sub forma în care o utilizez de obicei.
1. Staţi relaxaţi, închideţi ochii. Inspiraţi adânc, abdominal. Simţiţi cum aerul intră şi iese din
corp.
2. Continuaţi să respiraţi adânc, dar concentraţi-vă acum pe zona inimii. Simţiţi ce se petrece
aici.
3. Vizualizaţi un soare auriu, strălucitor, deasupra capului. Iar în acest soare, o piramidă.
Ridicaţi mâinile şi simţiţi soarele între palmele voastre.
4. Lăsaţi mâinile pe picioare şi simţiţi cum energia soarelui coboară în voi.
5. Vizualizaţi chakra a VII-a ca pe o floare ce se deschide pentru a primi energia soarelui.
6. Energia şi lumina coboară până în inimile voastre. Inima voastră, sufletul vostru are
nenumărate uşi dincolo de care sunt amintiri, emoţii, sentimente. Deschideţi uşile şi vedeţi ce se
ascunde în sufletul vostru.
7. Coborâţi energia prin corp până în plexul solar, în chakra a II-a, apoi pe picioare până la
tălpi. Vizualizaţi rădăcinile care cresc din picioarele voastre şi pătrund tot mai adânc, în pământ.
Simţiţi cum ajungeţi la chiar inima Pământului Simţiţi cum inima Pământului acceptă inima
voastră. Iubiţi Pământul!
8. Uniţi-vă cu Sinele vostru superior, sunteţi aici întregi, cu toate corpurile voastre
energetice. Aici şi acum vă amintiţi motivul pentru care vă aflaţi pe această planetă.
9. Sunteţi o adevărată coloană de lumină. Rămâneţi coloană de lumină!
10. Simţiţi cum energia Pământului urcă prin rădăcinile voastre şi vă umple până la inimă.
11. Simţiţi cum energia din ceruri coboară prin chakra a VII-a şi ajunge până la inimă.
12. Puneţi-vă ambele palme pe inimă ca să simţiţi cum cele două energii lucrează împreună.
Puteţi să lăsaţi inima voastră să danseze uşor, desenând simbolul infinitului.
13. În inima voastră se află o cupă din care răsare un trandafir. De fiecare dată când inspiraţi,
acesta creşte, creşte pana cand ajunge în al treilea ochi.
14. Inspiraţi lumină prin chakra a VII-a şi aduceţi-o în inimile voastre, apoi pe expir o trimiteţi
către palmele voastre.
15. Pe fiecare inspir aduceţi energia Pământului prin picioarele voastre, până la inimă, apoi pe
expir o trimiteţi către palmele voastre.
16. Inspiraţi simultan şi lumină, prin chakra a VII-a, şi energia Pământului, prin rădăcini, iar
pe expir le trimiteţi pe ambele către palmele voastre.
17. Aţi devenit o Cruce de Lumină!
18. Aduceţi soarele în cel de-al treilea ochi! V-aţi transformat în Ankh, crucea egipteană.
19. Aduceţi soarele în inima voastră! V-aţi transformat în crucea celtă!
20. Ramaneti coloana de lumina.
Cand va simtiti pregatiti, reveniti incet, aici si acum.
Forma de incheiere a unei meditatii.

O mare de lacrimi neplanse : Trauma transgenerationala a poporului român

Posted on 25/09/2011 by Dorian Radu

Acest articol contine referinte la materiale si studii realizate de altii, precum si, cel putin partial, o perspectiva proprie asupra subiectului . Acolo unde am citat vreo sursa online, am inclus linkul spre pagina de web corespunzatoare . (Nota autorului, Aurel Mocanu)

Un domeniu relativ recent al psihoterapiei care începe să se bucure în sfârşit de atenţia pe care o merită este cel al vindecării traumelor transgeneraţionale . Trauma transgeneraţională este acea traumă care a avut loc acum mai multe generaţii şi nu a fost vindecată în cadrul generaţiei în care a avut loc . Ea poate fi datorată unui eveniment cu caracter personal sau unuia cu caracter de eveniment istoric care afectează întregi grupuri sociale, etnice sau naţiuni, cum este cazul războaielor, dezestrelor naturale, genocidelor, epidemiilor. Datorită faptului că aceste răni sufleteşti nevindecate, exact ca şi calităţile străbunilor, se transmit în generaţiile următoare ca un veritabil ADN emotional, acum se poate spune că aproape întreaga planetă se confruntă cu imense traume transgeneraţionale, diferite de la o naţiune la alta şi de la un continent la altul. Nici un continent nu a fost lipsit de războaie, de genocide, de sclavie şi de discriminări etnice si religioase sistematice pe durate îndelungate .

Popoarele native din America de Nord şi America de Sud au fost victimele unui genocid intins pe o perioada de 500 de ani . Unele estimări ajung la cifre de ordinul sutelor de milioane de nativi americani de nord şi de sud ucişi în această perioadă.

Aborigenii din Australia au suferit enorm şi ei : http://www.youtube.com/watch?v=Z7eubc-Yk3M .

Africa are o lungă istorie de evenimente îndurerate, iar la ora actuală are parte de multe lupte sângeroase.

Europa şi Asia au o istorie plină de războaie si masacre care tot au loc aproape fără oprire de mii de ani, timp în care o mare parte din populaţie a fost ucisă .

Comunismul a dus la uciderea a peste 120 de milioane de oameni in secolul 20 . http://www.youtube.com/watch?v=YsjZR7Ggn38&feature=fvsr

Dimensiunea transgeneraţională adaugă o gamă întreagă de alte dificultăţi , de sentimente pe care le purtăm în fiinţa noastră, deseori fără a avea măcar cunoştinţă de ele ori de provenienţa lor .

Tristeţi grele despre care ştim că parcă sunt acolo dintotdeauna, cu care ne-am obişuit precum ne obişnuim cu ticăitul unui vechi ceas deşteptător, încât ajungem să nu îl mai auzim decât cu un mare efort de atenţie . Disperări şi atacuri de panică inexplicabile în raport cu evenimentele trăite de noi . Atacuri bruşte de furie devastatoare, total disproporţionată faţă de orice stimul posibil din viaţa „reală” a persoanei care le are. Doruri de moarte , de pericol , înclinaţii contrare educaţiei de care am avut parte, dependenţe de alcool şi de alte substanţe sau de jocuri de noroc etc .

Vorbind despre România, istoria recentă a ţării noastre e atât de plină de dureri, de crime, de tragedii şi trădări . Traumele în masă au atins foarte mult un număr imens de ţări, iar România nu face deloc excepţie.

Cum poate urmaşul unor oameni torturaţi de comunişti până la moarte să îşi asume darurile de putere masculină, dacă exact pentru curajul opiniei, pentru integritate şi pentru influenţa socială şi bogăţia materială i-au fost executaţi străbunicii , lăsând străbunicile să moară în sărăcie, umilinţă , batjocură, ducându-şi ultimii ani din viaţă la mila satului ?

Cum poate o femeie sa îşi manifeste calităţile specific feminine, relaţionând sănătos cu bărbatul ei , când de 4 generaţii şi eventual mai multe în urmă, femeile din familie au trebuit să ţină loc şi de bărbaţi, deoarece bărbaţii le-au murit pe front sau au fost ucişi în detenţie sau au revenit acasa neoameni după atrocităţile îndurate ?

Cum se poate avea încredere în clasa politică într-o ţară în care stăpânirea comunistă a distrus sistematic demnitatea umană, valorile şi sufletul poporului, aservind ţara unor politici străine distructive pentru poporul român?

Cum poţi avea încredere în aproapele- fie el vecin, coleg de muncă, ori om de pe stradă, cum poţi avea o microcomunitate sau un spirit civic dezvoltat într-o ţară în care un procent atât de imens de oameni erau informatori ai serviciilor secrete şi puteai oricând să fii denunţat şi încarcerat pentru că ţi-ai exprimat deschis opinia sau pentru că ai spus o glumă care punea regimul într-o lumină defavorabilă ?

Cum pot în aceste condiţii, şi în urma modului în care s-a realizat colectivizarea, cum pot deci ţăranii să ajungă să aibă un respect de sine şi o încredere unii în alţii suficient de mare încât să se unească în asociaţii , pentru a fi eficienţi şi pentru a nu merge mereu în pierdere ?

Cum poate amestecul de dispreţ şi scârbă şi teamă al poporului la adresa politicienilor, soldat deocamdată cu privitul în orice altă direcţie, să se transforme în conştiinţa civică unitară, educată şi puternică necesară creerii unei clase politice cu adevărat reprezentative , integre şi care să fie conştientă de faptul că însăşi raţiunea sa de a exista este că trebuie să servească cu onoare , cu iubire, cu integritate , acestui popor, acestei ţări ?

Ce gen de povară este cea pe care o duc-sau nu- urmaşii imensului număr de oameni ucişi,”reeducaţi” în temniţele comuniste, la muncă forţată etc ?

Ce gen de povară apasă-sau nu- pe urmaşii torţionarilor, informatorilor, gardienilor şi în general ai cozilor de topor ale regimului- etc?

Cu toţii suntem oameni , iar cei care cu voie ori fără de voie, cu ştiinţă ori fără de ştiinţă au făcut lucruri distrugătoare pentru alţii, şi-au luat cu aceasta o mare greutate pe suflet.

Majoritatea situaţiilor pe care le-am enumerat mai sus sunt foarte des întâlnite în populaţia României. Un prieten bun, psihoterapeut, şi o dragă prietenă, avocată, lucrează fiecare la câte un articol dedicat acestor traume specifice istoriei recente a României . Abia aştept să le citesc şi eu . Până atunci , iată ce am putut aduna şi sorta la o scurtă căutare uşor mai insistentă pe internet :

Pierderile de vieţi umane ale României în primul război mondial se cifrează la peste 985 000 de oameni , din care 335 000 soldaţi morţi în lupte sau dispăruţi, şi peste 650 000 de oameni răpuşi de boli, foamete, mizerie şi represalii prin execuţii de către trupele de ocupaţie. La această cifră se adaugă cei 75.491 de invalizi de război ca urmare a rănilor din cursul luptelor. ( sursa: PIERDERILE UMANE ALE ROMÂNIEI ÎN TIMPUL RĂZBOIULUI DE ÎNTREGIRE, de Prof. univ. dr. Nicolae CIOBANU*, http://www.once.ro/sesiuni/sesiune_2007/3_Pierderi.pdf ).

Populaţia estimată a României în 1919 era de 16 250 000 de locuitori , iar în 1930, când a avut loc singurul recensământ complet din perioada interbelică , era de 18 052 896 locuitori , după Keth Hitchins,”România, 1866-1947” editura Humanitas, Bucureşti, 1996, cap.VIII . Societate şi economie , citat pe http://www.cimec.ro/istorie/unire/inainte.htm .

Pierderile umane ale României în primul război mondial reprezintă deci un procent foarte mare din populaţia ţării .

Ca şi efect sistemic remanent în ceea ce a supravieţuit din familiile acestor compatrioţi( a se citi: în familiile străbunicilor şi bunicilor noştri) , e important nu doar faptul că au murit şi au suferit aceşti oameni în sine, ci şi faptul că , datorită participării la război, şi ei au ucis la rândul lor şi au provocat suferinţe familiilor din taberele adverse. Deasemeni, atât cu această ocazie- a primului război mondial- cât şi cu ocazia următoarelor evenimente şi situaţii enumerate mai jos, au existat şi fapte teribile contra propriului popor, sau a etniilor conlocuitoare .

Menţionăm pe scurt şi conflictele interetnice care au o istorie şi influenţe aparte , dincolo de evenimentele enumerate sumar aici.

Pierderile de vieţi umane ale României în al doilea război mondial

În căutarile mele pe internet despre pierderile umane ale României în al doilea război mondial, am găsit deocamdată mult mai puţine informaţii explicite şi clare.

Pe http://www2.tvr.ro/calacarte/index.php?pag=2 , am găsit că :

„Pentru România, aceleaşi statistici negre arată că din 22 iunie 1941 şi până în 12 mai 1945, adică în cei aproape 4 ani de război, ţara noastră a pierdut 450.000 de soldaţi şi cam tot atâţia civili, în timpul luptelor terestre şi al bombardamentelor.”

Pe http://www.historyonthenet.com/WW2/statistics.htm şi în încă vreo câteva locuri , am găsit o estimare similară: 450 000 de militari şi 465 000 civili din România au murit cu această ocazie. Din nou, aproape un milion de oameni . Care , raportat la populaţia României din acea vreme, reprezintă un procent semnificativ de mare.

Victimele comunismului în România sunt o altă mare de oameni, de suflete . Tortură, deportare, muncă silnică, naţionalizare a averii , colectivizare forţată, domiciliu forţat , persecuţie , discriminare pe baza aşa numitei „origini sociale nesănătoase ”- toate acestea au fost un adevărat”genocid roşu” pentru poporul român, lăsând urme adânci pline de durere, ură, frică, neputinţă .

http://ro.wikipedia.org/wiki/Victime_ale_regimului_comunist_din_Rom%C3%A2nia

Elita spirituală, cea intelectuală, cea politică, cea religioasă, cea militară, cea a mediului de afaceri, cea a satelor – toate au fost deliberat distruse, prin mijloace greu de imaginat . Preoţi , avocaţi , ingineri, profesori, învăţători, scriitori, poeţi, filosofi, oameni de afaceri, oameni politici, generali şi ofiţeri şi simpli soldaţi, ţărani simpli , oricine putea fi considerat o ameninţare la adresa înstăpânirii comunismului, au fost cu toţii închişi şi în cea mai mare parte exterminaţi.

Estimările diferiţilor cercetători ai acestui subiect greu sunt foarte diferite, mergând de la câteva mii de oameni ucişi în detenţie, trecând prin cca 350 000 ( Raportul Tismăneanu ) , sau o estimare de 1 131 000 de deţinuţi politici ( estimare făcută de prof. univ. Gheorghe Boldur-Latescu , citat de Alexandru Mihalcea în articolul din România Liberă de la adresa de internet de mai jos

: http://www.romanialibera.ro/opinii/aldine/cate-victime-a-facut-comunismul-in-romania-115213.html ) , până la o cifră de 2 milioane de victime ( Romulus Rusan , “Cronologia si geografia represiunii comuniste in Romania. Recensamantul populatiei concentrationare” (Ed. Fundatiei Academia Civica, Buc., 2007) , citat în cadrul aceluiaşi articol de mai sus ) . Cicerone Ioniţoiu, autorul unui impresionant dicţionar al victimelor terorii comuniste (70.000 de nume), susţine că în România comunistă au fost trei milioane de deţinuti politici.( sursa: http://www.scritube.com/stiinta/stiinte-politice/Victimele-comunismului1312161717.php ) .

Alte articole de citit sunt cele de la :

http://www.romanialibera.ro/opinii/aldine/reeducarea-in-romania-147940.html

http://www.romanialibera.ro/opinii/aldine/fenomenul-pitesti-121096.html

O mare povară şi-au luat pe suflet şi colaboratorii aparatului represiv al regimului comunist: torţionari, gardieni, cozi de topor , turnători (nu cei de la oţelărie, se’nţelege ), etc . Istoricul Stejarel Olaru, directorul Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului, spune, într-un interviu pentru Ziarul de Vrancea postat online la adresa de web :

http://www.ziaruldevrancea.ro/index.php?articol=15425 :

“(….)

R: Citi informatori avea regimul?

S. O.: Nu au fost date pina acum cifre, dar eu estimez, fara a avea documente, ca au fost putin de 600 – 700 de mii in dec 1989. E adevarat ca majoritatea nu facea altceva decit sa asculte pe la usi.(…)” Din perspectivă sistemică, s-a observat că în astfel de situaţii, o parte din descendentii victimelor au tendinta inconstienta de a se identifica cu agresorii . Astfel, reconcilierea devine ceva de stricta necesitate .

O altă categorie de persoane traumatizate de acţiunile regimului comunist au fost familiile proprietarilor caselor şi afacerilor naţionalizate .

Aici merită amintite şi deportările din România, din Uniunea Sovietică şi Basarabia , Cadrilater , etc . , Vezi :

http://ro.wikipedia.org/wiki/Deportarea_rom%C3%A2nilor_din_Uniunea_Sovietic%C4%83 şi :

http://ro.wikipedia.org/wiki/Deport%C4%83rile_din_Basarabia_%C8%99i_Nordul_Bucovinei , şi :

http://ro.wikipedia.org/wiki/Deportarea_germanilor_din_Rom%C3%A2nia_%C3%AEn_Uniunea_Sovietic%C4%83 , şi :

Un material fantastic de bine scris si documentat, care acopera majoritatea punctelor de mai sus , plus multe altele, puteti găsi la adresa de web : http://www.corneliu-coposu.ro/articol/index.php/1822_raport_pentru_condamnarea_regimului_politic_comunist_ca_nelegitim_si_criminal_memoriaro_ianuarie_2006/

O atenţie deosebită o merită fenomenul declanşat de Decretul 770 din 1 Octombrie 1966, prin care s-au interzis avorturile . Un articol suficient de bine documentat care conţine şi referinţe despre alte materiale referitoare la efectele acestui decret , puteţi citi la adresa de web :

http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1227769-decreteii-produsele-unei-epoci-care-imbolnavit-romania.htm .

Documentarul “Născuţi la comanda. Decreţeii“ tratează în detaliu toate etapele implementării politicii demografice aflate în legătura cu Decretul 770( vezi linkul : http://filme-romania.blogspot.com/2010/07/nascuti-la-comanda-decretii.html ) Citez de pe site-ul de mai sus:

„Aşa s-au născut peste două milioane de români. Ei sunt Oamenii Noi ai Epocii de Aur dar în particular li se spunea copiii decretului sau mai simplu decreţei. Majoritatea au acum intre treizeci si patruzeci de ani. Nimeni nu le-a spus nimic despre cum au venit ei pe lume. Nu a fost simplu. Ca sa se nasca generatia decreteilor au murit peste zece mii de femei, iar mii de copii orfani zac si acum in gropile comune din spatele orfelinatelor romanesti. Daca credeti ca problema a fost un sigur om, Nicolae Ceausescu, va inselati amarnic. S-ar putea sa aveti o mare surpriza vazand acest film!”.

Câte femei au fost traumatizate psihic şi fizic de controalele ginecologice periodice abuzive instituite prin acest decret ? Câte au murit ca urmare a avorturilor făcute în condiţii improprii, câte au fost închise – şi câte cadre medicale au fost închise datorită activităţilor legate de avorturi? Câte femei au nascut copii cu malformaţii şi traumatizati eventual fizic de vreun avort nereuşit, dar cu siguranţă traumatizaţi psihic de dinainte de naştere , datorită stării sufleteşti a părinţilor în timpul sarcinii ? Ce efect au toate acestea în viaţa noastră, a celor ce trăim acum ?

O statistică recentă pomeneşte cifra halucinantă de circa 20 de milioane de avorturi în România post-1989. Cata jale si vinovatie si durere si apasare sufleteasca inseamna acest fapt ?

Fiecare dintre aceste tragedii enumerate mai sus au adus atingere unei părţi semnificative, dacă nu cumva chiar imense , din populaţia României care trăia în acele perioade. În ce masură aceste dureri au reuşit să fie procesate şi aduse la reconciliere, la împăcare , la vindecare ?

Milioane de români şi românce după alte milioane de români şi românce după sute de mii după alte sute de mii după alte milioane de suflete din ţara aceasta, suferă urmările acestor traume individuale şi colective . Cei mai mulţi poartă dureri, înclinaţii, vini, umiliri şi neputinţe despre care nici nu au cunoştinţă. Si pe care poate ca le neagă cu vehemenţă sau cu indiferenta ( Vezi-ti , dom’le, de treaba ! ). Aceasta negare e in natura acestui fel de trauma si nu e de mirare ca ea exista . La fel cum sunt foarte prezente si bolile asociate cu internalizarea oprimarii si transformarea sa in agresivitate la adresa propriei fiinte si a familiei : boli de inima, diabet , boli respiratorii, paranoia, schizofrenie, depresie, violenta domestica, alcoolism, abuz , lipsa initiativei si a coeziunii sociale etc samd.

Printre ei suntem şi noi, cei ce citim aceste rânduri , precum şi majoritatea celor pe care îi întâlnim pe stradă sau la muncă sau pe care i-am întâlnit vreodată, sau de care am auzit, citit sau visat vreodată.

Aceste întâmplări, aceste evenimente au avut loc în timpul vieţilor noastre, ale celor ce trăim acum , şi ale părinţilor, bunicilor şi străbunicilor noştri. Ele nu sunt din cartile de povesti sau din imaginaţia vreunui scenarist de filme horror sau din istoria vreunui popor indepărtat ( nu că ar trebui să nu ne pese în aceste cazuri ) . Ele sunt ceea ce s-a intamplat cu radacinile noastre apropiate . Si exista mari dureri si instrainari de sine si in radacinile mai vechi .

Poate de aceea atât de mulţi dintre noi căutăm alinare , aliniere -dar reuşim doar alienare- alăturându-ne compulsiv unor curente spirituale şi vindecătoare care vin de la bătrânii altor popoare, altor tradiţii. Dorim să aderăm la – să facem parte din- Tradiţia secretă de aici, curentul îniţiatic de colo, lineajul neîntrerupt de transmitere a darurilor spirituale de dincolo . Căutăm să găsim şi să avem pentru noi înşine ceva secret, ceva ce abia acum se face public, ceva ce a fost protejat de pericolele istoriei. Ne dorim să fi fost protejată de pericole şi moştenirea noastră.

Poate inconştient ne dorim un implant de rădăcină ? Rădăcina mea mă doare, e greu şi amar sucul ei, vreau să îmi dai din pacea , bucuria şi demnitatea ta , asta spunem , uitându-ne spre bătrânii înţelepţi din alte tradiţii . Ne renegăm, ne re-negăm prezentul dureros şi căutăm ce ne-ar fi adus pacea şi bucuria de a trăi, părinţii absenţi, bunicii arşi de suferinţă, străbunii uitaţi, în locuri pe care le percepem idilic şi profund infuzate de pace, de înţelepciune. Dar, realist vorbind, nu reuşim decât să ne alienăm şi mai tare de adevărata noastră fiinţă , dacă nu reuşim să învăţăm de la ei ceea ce de fapt e o reamintire la nivel cuantic, celular, atomic , a ceea ce rădăcina noastră are pentru noi . Fiindcă, oricât de bine este implementată în aceste zile o filosofie socială consumeristă care promovează implantul, piesele de schimb, quick fixurile , totuşi adevărata identitate şi fiinţă a noastră nu este înlocuibilă . Nu există piese de schimb pentru suflet . Nu există străbuni de închiriat . Surogatul e surogat.

Şi Tibetul a suferit atrocităţi inimaginabile şi încă mai suferă. Şi nativii americani au cea mai mare rată a sinuciderilor şi a alcoolismului, a diabetului etc din SUA, ca urmare a celor prin care au trecut, iar păstrătorii tradiţiilor lor se străduiesc să reamintească tinerilor debusolaţi vechile căi strămoşeşti . Şi înţelepciunea milenară a Chinei vine dintr-un loc care e acum e pătat de mări de sânge . Dar frumuseţea spiritului lor străluceşte prin toate aceste adversităţi şi suferinţe . Iar frumuseţea spiritului nostru e de găsit privind în interiorul nostru . În miezul suferinţei noastre se află, şi dintotdeauna acolo a fost, aşteptând să fie descoperit, leacul ei . Dar pentru a găsi leacul cel amar cu fructe dulci, e necesar să stăm cu suferinţa. Iar noi de exact de asta fugim cât vedem cu ochii, deseori fără ca măcar să ne dăm seama măcar că aceasta facem . Mare lucru, conţinerea. Dar trauma exact asta face, sparge vasul care ar trebui să conţină. Mare lucru, a fi conştienţi de ceva . Dar trauma exact asta face, splitează sufletul , şi astfel lucrul care ne-ar fi cel mai de folos să îl conştientizăm este exact cel mai greu de conştientizat fără a primi vreun fel de ajutor.

Mă simt îndemnat să fac o sumară aritmetică legată de aceste cifre, dar deocamdată o las deoparte. Cifrele şi sentimentele deseori nu merg bine la un loc . Atâta doar, că aceste cifre sunt copleşitor de imaginat ca reprezentare grafică în contextul vieţii noastre zilnice.

Dar până atunci , mă limitez la a constata imensitatea durerii sufletului acestui popor . Imensitatea şi complexitatea durerilor , greutăţilor , situaţiilor ce necesită conştientizare, vindecare, ajungere la normal . Câte generaţii mai sunt necesare până vom reuşi să privim în aceste dureri, în aceste terori ? Peste cât timp darurile minunate ale oamenilor acestui popor vor putea străluci în toată splendoarea lor, tresăltând de bucuria de a trăi pasionat, o viaţă productivă, plină de înţeles , de poezie, de cântec, de iubire ?

Una dintre învăţătoarele mele a spus : „ Trăiţi pe o mare de lacrimi neplânse .”

CONŞTIENTIZAREA

Avem foarte multe mecanisme de apărare ale psihicului, prin care partea conştientă a noastră respinge aceste conţinuturi dureroase, traumatice. Astfel, mulţi dintre noi poate că deliberat fugim de cele ce nu ne plac sau ne dor în familiile noastre de origine, sau poate nici nu am luat vreodată în considerare posibilitatea ca aceste tragedii ale familiilor noastre şi ale neamului nostru să îşi aibă vreun ecou semnificativ în vieţile noastre personale. Mulţi dintre noi nu am fost deloc informaţi -deseori din dorinţa de a ne proteja a familiilor noastre-despre aceste crunte realităţi ale trecutului recent al străbunilor apropiaţi şi al naţiunii.

Adevărul este că ele sunt deja în noi . Cu toţii suntem interconectaţi la cel mai adânc nivel, şi suferinţa cuiva, a oricui, e suferinţa tuturor. Iar suferinţa acestui neam e suferinţa fiecăruia dintre noi .Acesta este un adevăr al sufletului, pe care ştiinţa începe să îl explice şi să îl confirme .

Descoperirea şi studiul funcţionării neuronilor oglindă (http://en.wikipedia.org/wiki/Mirror_neuron ) ar putea adăuga la înţelegerea raţională a faptului că suntem atât de atinşi, îmbibaţi, solidari cu aceste situaţii, sentimente, trăiri.

Un material video interesant despre neuronii oglindă puteţi vedea la adresa de web:

http://www.ted.com/talks/vs_ramachandran_the_neurons_that_shaped_civilization.html .

Un alt suport teoretic care poate fi de ajutor în înţelegerea prezenţei acestor câmpuri de energie conţinând suferinţa -dar şi darurile – generaţiilor trecute, poate fi găsit în cercetările lui Rupert Sheldrake, omul de ştiinţă care a lansat ipoteza câmpurilor morfogenetice ( website http://www.sheldrake.org/homepage.html ) . Cel puţin o carte a lui Rupert Sheldrake e deja publicată în limba română :

Rezonanţa morfică, o nouă ştiinţă a vieţii: http://www.cartespirituala.ro/product_info.php?products_id=1053&osCsid=2bae96f94084485d1d7c3c9e05cb907c

Unele articole în româneşte despre munca şi ideile lui puteţi citi la adresele de web : http://www.damaideparte.ro/index.php/revolutie-in-cunoastere-teoria-morfogenetica/97/

http://www.formula-as.ro/2010/904/enigme-16/puterile-inexplicabile-ale-animalelor-12084

http://kunyla.webs.com/teoriamorfogenetica.htm .

Un alt ajutor întru înţelegere poate veni de la ceea ce este denumit cu termenul „The Knowing Field”, propus de Albrecht Mahr, unul din pionierii dezvoltării muncii de Constelaţii Familiale şi Organizaţionale. Acest Câmp de energie şi cunoaştere ce se manifestă în munca de constelaţii familiale, este experimentat ca sentimente, emoţii, trăiri, o cunoaştere adâncă şi intuitivă în corpul reprezentanţilor din constelaţiile familiale . Acest fenomen- aşa numita ” percepţie de reprezentare”, în care reprezentanţii pozitionati in constelaţii se pare că simt întocmai situaţia din locul pe care stau – nu este intru totul explicat şi înţeles , dar funcţionează de fiecare dată .

Substratul spiritual-energetic-holografic al întregii creaţii, din care suntem parte integrantă-nu neapărat şi integrată conştient, din păcate- ne susţine în capacităţile de percepţie, mediumice, în aşa numitele ”capacităţi paranormale ” care de fapt sunt parte a naturii noastre. Liantul întregii creaţii este iubirea . Toate una sunt.

Şi, îi iubim pe ai-noştri-cei-care-au-pătimit, cu pasiune, cu disperare, cu orbire, cu o imensă dorinţă de a face cumva, aproape oricum, cu orice preţ, ca totul să fie bine pentru toţi . În adâncul fiinţei noastre, vrând-nevrând, ştiind sau neştiind asta, simţim cu ei . Şi atunci, nu ne dăm voie să fim fericiţi, ci chemăm la fiinţare scenarii grele . Lăsăm vieţile noastre şi ţara şi să se ducă de râpă. Privim şi găsim apreciere, salvare, supravieţuire oriunde altundeva în lume , cu preţul muncii oricât de grele. Oriunde, dar nu acasă la noi . Astfel , copiii României de azi stau şi cresc fără părinţi, precum străbunicii , bunicii şi părinţii cărora le-au murit taţii pe front ori în temniţe ori la Canal. Aici, în ţară, ne doare sufletul atât de tare încât nici nu ne dăm voie să simţim . De aceea vedem valoare şi scăpare doar afară . Unde e mândria aceea sănătoasă , izvorâtă din cunoaşterea propriei valori şi moşteniri spirituale şi culturale ?

În spaţiul sufletului, timpul nu există. Orice suferinţă neprocesată complet rămâne acolo, până când va fi văzută, simţită şi procesată conştient până la capăt . Şi acelaşi lucru este adevărat şi despre aspectele pozitive: toată bucuria, toată pasiunea de a trăi de care ne-am disociat există intactă acolo unde am lăsat-o. Dar pentru a ajunge la cele pozitive, e necesar să privim durerea în ochi. E necesar a ne deschide inimile către ea şi a ne lăsa, a ne da voie să simţim această durere. E în regulă să plângem. A o nega e doar un mecanism de apărare. A accepta durerea, cu adânc respect pentru greutatea destinelor celor ce au suferit atât de mult, e o vindecare, o conştientizare, o eliberare.

În practica de Constelaţii Familiale deseori se observă adâncul impact peste generaţii al acestor evenimente traumatizante. Noi, cei ce trăim acum , deseori ducem vini, dureri ale celor de dinaintea noastră. Sau, nu ne dăm voie să avem succesul pe care îl putem avea, din solidaritate inconştientă cu membri ai familiei care au pierdut totul . Sau, pierdem totul , inclusiv viaţa, pentru a ispăşi greşelile făcute către alţii de cineva din generaţiile anterioare nouă. Sau, purtăm jalea neplânsă dorindu-ne, deseori în secret şi faţă de noi înşine, să încheiem odată cu suferinţa de a fi vii.

Dar străbunii nu au nevoie ca noi să suferim. Nu au nevoie ca noi să urâm, sau să judecăm aspru pe alţii ori pe noi înşine, nu au nevoie de răzbunare . Nu au nevoie ca noi să murim ispăşind greşelile altora , sau din loialitate faţă de aceia dintre ei care au murit timpuriu.

Bucuria străbunilor, de acolo de unde se afla ei , aşa cum mi s-a arătat în numeroase ocazii, (şi bineînţeles că nu mi s-a arătat doar mie ) este atunci când urmaşii lor îşi trăiesc viaţa din plin , primind susţinerea pe care ei, străbunii, cu mare iubire sunt mereu pregătiţi să o trimită .

Bucuria străbunilor este atunci când darurile, abilităţile, puterile pe care le-am primit prin naştere de la întreaga noastră linie ancestrală, sunt manifestate cu conştiinţa demnă a valorii lor şi cu bucuria lucrului bine făcut .

Chiar acum, pe când scriu aceste rânduri , am fost sunat de o prietenă dragă care tocmai s-a îmtors dintr-un sejur spiritual de aproape două luni într-o ţară îndepărtată. Era gureşă şi bucuroasă să îmi povestească în câteva cuvinte chintesenţa unei sume de experienţe deosebite pe care le-a avut. Citez din memoria proaspetei conversaţii telefonice de acum câteva minute:

„ Aurele, am văzut că trăim într-un adevărat iad pe pământ ! Câtă suferinţă, câtă vinovăţie, câte programe distructive am moştenit şi ne-au fost şi implementate de societate !Înotăm în ele . Vinovăţia e cea mai grea . Şi minciunile despre răutatea şi păcătăşenia din naştere . Dumnezeu e în interiorul fiecăruia dintre noi , e în chiar ADN-ul nostru, e în toate , dar noi am uitat asta, de când ni s-a acoperit sufletul cu vinovăţie, cu păcătoşenie, cu răutate, cu judecarea de către alţii şi cu judecarea altora de către noi. ”

Oare nu cumva momentul conştientizării e acum ? Suntem la două generaţii şi ceva după război şi la aproape o generaţie după comunism . Poate că acum avem puterea de a privi în locurile care ne înfricoşează adâncurile sufletului, în locurile din care străbunici, bunici, bunice, mătuşi, unchi, fraţi, surori, părţi din sufletele noastre şi cheile înţelegerii lui „de ce suntem aşa cum suntem ” şi lui „de ce suntem cei ce suntem” şi lui „ce daruri şi abilităţi şi destin avem “ ne aşteaptă, pentru a vedea, a onora, a ne înclina fruntea si a plange pentru început în faţa destinelor lor grele, iar apoi a ne îndrepta coloana vertebrală ca demni urmaşi ai lor, care trăim pe timp de pace în Europa şi Romania şi într-o libertate pe care ei, datorită circumstanţelor istorice în care au trăit, nu au avut cum să o guste.

Copyright: Aurel Mocanu. Toate drepturile rezervate

Cateva resurse si materiale disponibile online :

Cateva documentare socante despre adevaruri dure ale istoriei recente :

-Documentarul “Demascarea”, despre ororile comuniste de la Inchisoarea Pitesti , poate fi gasit in nenumarate locuri, doar cautati pe net cu “vizionati Filmul „Demascarea” “ .

-Episoadele din “Memorialul Durerii “ sunt in marea lor majoritate disponibile online deasemeni.

-Documentarul “Golgota Basarabiei “ : http://www.youtube.com/watch?v=nFHZOEkD9RI&feature=related

-La adresa de web http://www.basarabeni.ro/stiri/politica/video-the-soviet-tale-un-documentar-soc-despre-crimele-comunismului-77/ puteti gasi (VIDEO) “The Soviet Tale”, un alt documentar soc despre crimele comunismului

-Documentarul “Născuţi la comanda. Decreţeii“ tratează în detaliu toate etapele implementării politicii demografice aflate în legătura cu Decretul 770( vezi linkul : http://filme-romania.blogspot.com/2010/07/nascuti-la-comanda-decretii.html )

-http://www.genocidetext.net/gaci_filmography.htm – O filmografie internationala despre ororile istoriei mondiale recente .

-Documentarul “Unrepentant “ despre genocidul nativilor din Canada: http://topdocumentaryfilms.com/unrepentant-kevin-annett-canadas-genocide/

-http://www.youtube.com/watch?v=g3ZxwWnYlr4 Don Coyhis, 2009 Wellbriety Journey for Forgiveness, Healing from Intergenerational Trauma

-un alt documentar zguduitor, pe aceeasi tema : http://www.youtube.com/watch?v=g3ZxwWnYlr4 The Wellbriety movement Journey to Forgiveness

http://www.gnosa.ro/o-mare-de-lacrimi-neplanse-trauma-transgenerationala-a-poporului-roman