duminică, 28 aprilie 2013

Povestioara

Un maestru Zen stătea pe malul unui râu şi medita. În apropiere, un om bogat, cu stare, se plimba pe malul râului.
Din neatenţie, bogătaşul s-a împiedicat de o piatră şi a căzut în râu. Neştiind să înoate, a fost repede înghiţit de ape. Un pescar care se afla în preajmă a văzut ce s-a întâmplat şi a sărit imediat în ajutorul omului, reuşind să-l scoată la suprafaţă.
Au ajuns cu bine pe mal şi după ce şi-a revenit din sperietură, bogătaşul a scos un bănuţ de aramă şi i l-a dat pescarului, drept mulţumire pentru că l-a salvat. Văzând acest lucru, mulţimea care între timp se adunase pe malul râului a început să protesteze vehement la adresa bogătaşului, pentru că îl răsplătise pe inimosul şi curajosul pescar doar cu un bănuţ de aramă.
În acest moment, maestrul s-a oprit din meditaţie, şi întorcându-se spre mulţime a spus:
Nu trebuie să fiţi supăraţi pe el (pe bogătaş), deoarece el este singurul în măsură să aprecieze cât valorează viaţa lui.

marți, 23 aprilie 2013

Parabola-ingerul vindecator





Trei amici, evident români, erau într-o barcă şi dădeau la peşte când deodată un înger vindecător apare lângă ei.
Ăştia, înmărmuriţi, după ce le revine glasul încep să îi ceară:
- Eu am o durere mare de spate de câţiva ani, nu pot să scap de ea...
Îngerul îi atinge spatele şi e vindecat!
- Eu trebuie să port ochelari toată viaţa, că nu văd bine, şi aş vrea să văd şi eu clar lucrurile care mă înconjoară...
Îngerul îi ia ochelarii, îi aruncă în apă şi ochii i se vindecă, vede perfect.. Se uită îngerul şi la al treilea...
- Pe mine să nu mă atingi! Io primesc pensie de boală...

Agentul de la poarta de imbarcare-Puterea cuvintelor


Agentul de la poarta de imbarcare
In urma cu cativa ani, ma aflam in aeroportul Dayton, probabil intr-una dintre cele mai nelinistite nopti din istoria aviatiei:fulgere, tunete,zboruri intarziate, anulate, o groaza de oameni nervosi si frustrati. Cred ca nu existau suficienti bani pe care mi i-ar fi putut da cineva ca sa fac pe agentul de la poarta de imbarcare intr-o noapte ca aceea. Sunt mult prea multi calatori neaveniti care sunt tentati sa-si verse nervii pe cineva, iar acea persoana nici nu stie ce o asteapta. Mi-a parut foarte rau pentru situatia in care se afla agentul in acea seara. Avea de a face cu o multime furioasa. Totodata il admiram pentru felul in care se descurca. Ramasese calm, era eficient si de ajutor, si era chiar politicos cu acei oameni care i se adresau din cale-afara de nepoliticos, fara a avea deloc dreptate.
Pe cand ii admiram atitudinea in tacere, cineva chiar i-a spus ceea ce eu gandeam. Barbatul din fata mea, care ajunsese in sfarsit in fata, i-a spus agentului:"Stii, te tot admir de vreo ora, iar daca ar trebui sa-ti dau un calificativ, dumneata ai primi nota 10 plus pentru serviciile oferite clientilor. Ai aplanat o situatie exploziva, ai calmat oameni furiosi, ai dovedit respect fata de cei care nu au fost respectuosi cu tine si ai oferit servicii de exceptie, manifestand clasa si demnitate. Mi-as fi dorit sa lucrezi pentru mine." Agentul de la poarta de imbarcare-Rob- a facut o plecaciune si i-a multumit barbatului. Mi-am putut da seama ca aceasta recunoastere a meritelor i-a facut seara mai frumoasa lui Rob. Si poate chiar anul.
Dar barbatul care spusese cuvintele frumoase nu terminase. A mai adaugat:"As dori sa-mi spui numele tau. Cred ca oamenii de la United Airlines ar trebui sa stie ce treaba buna faci si vreau sa le scriu si sa le spun acest lucru.". Dupa ce toata lumea tipase la el o ora intreaga, Rob primea in sfarsit recunoasterea pe care o merita. Numai pentru pentru ca barbatul in cauza cautase partea buna, o gasise si o comunicase.
La mai mult de un an dupa eveniment, ma aflam in acelasi aeroport, insa in conditii de vreme perfecta. Si ghici cine mi-a dat biletul? Exact, Rob . A trebuit sa-l intreb:"Iti mai amintesti noaptea aceea din urma cu vreo 14 luni?" " Cum sa nu !"a raspuns el. "Ceea ce avea sa fie cea mai dificila noapte a devenit cea mai buna datorita lucrurilor spuse de acel domn. Nu am sa uit cat voi trai." Mi-a mai spus si ca acel barbat se tinuse de cuvant si le scrisese celor de la United. "Ceea ce a facut totul si mai deosebit."
Acele cateva CUVINTE pentru care nu fusese nevoie decat de cateva minutele vor ramane in sufletul lui foarte mult timp.
Puterea cuvintelor,Hal Urban
Ati auzit vreodata o intamplare de acest gen in Romania?


Sursa;
Puterea cuvintelor: Cum poti obtine rezultate majore folosind cuvintele potrivite, de Hal Urban, preluare de pe facebook :Destin Final

marți, 16 aprilie 2013

O orădeancă a descoperit secretul tineretii şi a fost medaliată cu aur la un salon internaţional de inventică


O orădeancă a descoperit secretul tineretii şi a fost medaliată cu aur la un salon internaţional de inventică
Orădeanca Simona Bisboacă a uimit savantii de la Salonul International de Inventică de la Varsovia (3-5 noiembrie 2011), fiind medaliată cu aur şi argint pentru două produse originale, o „bombă“ de antioxidanţi şi propolis dizolvat în apă, fără alcool. Salonul International de Inventică (3-5 noiembrie) de la Varsovia a marcat împlinirea a 100 ani de la acordarea premiului Nobel pentru chimie, Mariei Sklodowska Curie. Desi s-a aflat la prima participare la un astfel de eveniment, orădeanca Simona Bişboacă, în vârstă de 32 de ani, a uimit cu produsele sale elita cercetătorilor. Pentru produsul desemnat „cel mai puternic antioxidant" denumit „Antioxi Vita", Simona Bişboacă a fost medaliată cu aur şi i s-a acordat un premiu special din partea Asociaţiei Inventatorilor din Coreea de Sud. Al doilea produs prezentat de către Simona Bişboacă a fost cel intitulat „Propolis dizolvat în apă", care i-a adus medalia de argint şi un premiu special, oferit de către Asociaţia Asiatică pentru Invenţii şi Creativitate. La salon au participat cercetători din peste 30 de tări, din Europa, Orientul Mijlociu şi Asia.
Tinereţe din reziduri de struguri
Tânăra inventatoare este doctorand şi a absovit Facultatea de Tehnologia şi Prelucrarea Produselor Alimentare, din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, în anul 2003. Încă dinainte de a termina facultatea, din 2001, când a fost la un schimb de experienţă la Bologna, Simonei i-a venit ideea realizării acestui produs antioxidant, pe bază de sâmburi, pieliţe şi rahis de struguri atent selecţionaţi. „Un flacon de 100 de ml are principii active în echivalentul a 80 de litri de vin Cabernet Sauvignon, despre care se ştie că are cel mai mare conţinut de antioxidanţi", a spus Simona Bişboacă. Aceasta a lucrat pe cont propriu, timp de opt ani, la găsirea metodei de a extrage şi a stabiliza antioxidanţii din struguri, într-o concentraţie atât de mare. „Mi-am făcut un laborator acasă, iar pentru anumite analize mergeam la laboratorul facultăţii. Am încercat foarte multe variante şi trebuie să recunosc că au fost zile întregi în care nu am ieşit din laborator", a povestit Simona, care pentru a se putea întreţine pe timpul cercetărilor, care cereau investiţii în timp, dar şi în bani, a lucrat ca designer de interior şi exterior. „Acum nu mai am timp de design, fiindcă ma axez exclusiv pe cercetare", a spus Simona, care va participa în luna decembrie la un nou salon de inventică, la Seul, alături de fratele său Adrian Timar, care a ajutat-o de altfel şi în cercetările întreprinse până acum. Cei doi lucrează împreună la noi produse, pe nişa produselor alimentare fără aditivi.
Bombă de antixodanţi şi propolis
Întrebată dacă „Antioxi Vita" este un elixir al tinereţii fără bătrâneţe, orădeanca s-a abţinut să-şi laude „marfa", însă a recunoscut că acesta are proprietăţi care reduc îmbătrânirea celulară. „Produsul te ajută să îmbătrâneşti încet, frumos şi sănătos", a spus cercetătoarea în chimie alimentară. Potrivit acesteia, cel mai în vârstă consumator al produsului creat de ea are 89 de ani şi consumă 5 ml pe zi, iar cel mai tânăr are doi ani. Pentru adulţi şi tineri, doza recomandată este de 2 ml pe zi. „Propolisul dizolvat în apă", al doilea produs cu care a impresionat în Varşovia, este deosebit prin faptul că nu conţine alcool, putând fi folosit chiar şi de către copii. Ambele invenţii au fost brevetate şi se găsesc în magazine naturiste şi farmacii din toată ţara.
În ciuda faptului că a stârnit interesul unor cercetători din toată lumea, Simona nu se gândeşte să plece din ţară. Este mândră de faptul că este româncă, iar invenţiile sale poartă însemnul „produs românesc". „Deviza mea este: dacă vrei, se poate", a spus, şi chiar a demonstrat, Simona. „Există posibilitatea să încep să export în Polonia şi sunt în discuţii avansate cu reţele de distribuţie din Italia şi Germania", a mărturisit orădeanca, semn că inventica românească este pe drumul cel bun, în ciuda tuturor piedicilor