marți, 23 aprilie 2013

Agentul de la poarta de imbarcare-Puterea cuvintelor


Agentul de la poarta de imbarcare
In urma cu cativa ani, ma aflam in aeroportul Dayton, probabil intr-una dintre cele mai nelinistite nopti din istoria aviatiei:fulgere, tunete,zboruri intarziate, anulate, o groaza de oameni nervosi si frustrati. Cred ca nu existau suficienti bani pe care mi i-ar fi putut da cineva ca sa fac pe agentul de la poarta de imbarcare intr-o noapte ca aceea. Sunt mult prea multi calatori neaveniti care sunt tentati sa-si verse nervii pe cineva, iar acea persoana nici nu stie ce o asteapta. Mi-a parut foarte rau pentru situatia in care se afla agentul in acea seara. Avea de a face cu o multime furioasa. Totodata il admiram pentru felul in care se descurca. Ramasese calm, era eficient si de ajutor, si era chiar politicos cu acei oameni care i se adresau din cale-afara de nepoliticos, fara a avea deloc dreptate.
Pe cand ii admiram atitudinea in tacere, cineva chiar i-a spus ceea ce eu gandeam. Barbatul din fata mea, care ajunsese in sfarsit in fata, i-a spus agentului:"Stii, te tot admir de vreo ora, iar daca ar trebui sa-ti dau un calificativ, dumneata ai primi nota 10 plus pentru serviciile oferite clientilor. Ai aplanat o situatie exploziva, ai calmat oameni furiosi, ai dovedit respect fata de cei care nu au fost respectuosi cu tine si ai oferit servicii de exceptie, manifestand clasa si demnitate. Mi-as fi dorit sa lucrezi pentru mine." Agentul de la poarta de imbarcare-Rob- a facut o plecaciune si i-a multumit barbatului. Mi-am putut da seama ca aceasta recunoastere a meritelor i-a facut seara mai frumoasa lui Rob. Si poate chiar anul.
Dar barbatul care spusese cuvintele frumoase nu terminase. A mai adaugat:"As dori sa-mi spui numele tau. Cred ca oamenii de la United Airlines ar trebui sa stie ce treaba buna faci si vreau sa le scriu si sa le spun acest lucru.". Dupa ce toata lumea tipase la el o ora intreaga, Rob primea in sfarsit recunoasterea pe care o merita. Numai pentru pentru ca barbatul in cauza cautase partea buna, o gasise si o comunicase.
La mai mult de un an dupa eveniment, ma aflam in acelasi aeroport, insa in conditii de vreme perfecta. Si ghici cine mi-a dat biletul? Exact, Rob . A trebuit sa-l intreb:"Iti mai amintesti noaptea aceea din urma cu vreo 14 luni?" " Cum sa nu !"a raspuns el. "Ceea ce avea sa fie cea mai dificila noapte a devenit cea mai buna datorita lucrurilor spuse de acel domn. Nu am sa uit cat voi trai." Mi-a mai spus si ca acel barbat se tinuse de cuvant si le scrisese celor de la United. "Ceea ce a facut totul si mai deosebit."
Acele cateva CUVINTE pentru care nu fusese nevoie decat de cateva minutele vor ramane in sufletul lui foarte mult timp.
Puterea cuvintelor,Hal Urban
Ati auzit vreodata o intamplare de acest gen in Romania?


Sursa;
Puterea cuvintelor: Cum poti obtine rezultate majore folosind cuvintele potrivite, de Hal Urban, preluare de pe facebook :Destin Final

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu